Burebista

Burebista Primul organizator al statului dac, Politica externa si interna

Burebista – Primul organizator al statului dac

DECEBAL, ZAMOLXIS ŞI BUREBISTA VOR STRĂJUI DRUMUL DACILOR

Burebista, rege dac (70-44 i.e.n.). "Ajuns in fruntea neamului sau care era istovit de razboaie dese, getul Burebista s-a inaltat atat de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci, incat in cativa ani a faurit un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine, ajungand sa fie temut chiar si de romani", astfel sintetizeaza Strabon din Amaseia, geograf si istoric grec, care isi redacta opera la putin timp de la disparitia lui Burebista, personalitatea conducatorului dac. Mai dispunem ce-i drept, de marturiile lui Strabon si ale lui Iordanes. Cel dintai spune despre intemeietorul statului dac ca era “barbat get” , dar aceasta informatie nu ne permite nici macar sa stabilim mai precis originea lui Burebista, caci geograful din Amaseia, ca multi alti autori greci ii numeste “geti” si pe locuitorii din interiorul arcului carpatic. Cat despre Iordanes, el staruie mai mult asupra personalitatii marelui preot Deceneu decat asupra regelui.Mai dispunem de caracterizarea pe care i-o face lui Burebista epigrafa dionysopolitana in cinstea lui Acornion, dar aceasta se refera nu atat la personalitatea regelui, cat la rezultatul actiunilor sale politice si militare. Trebuie sa recunoastem, asadar, ca izvoarele antice nu ne dau nici un fel de informatii directe despre omul Burebista, despre trasaturile sale fizice si morale. Este neindoielnic ca aproape patru decenii din istoria Daciei au fost marcate de personalitatea lui Burebista si ca o parte din opera infaptuita de el i-a supravietuit, influentand evolutia ulterioara a statului dac pana in momentul cuceririi Romane. Dar este tot atat de sigur ca Burebista a fost produsul epocii sale, ca realizarile lui s-au intemeiat pe anumite conditii istorice reale si pe anumite cerinte obiective ale societatii dacice. Despre familia lui Burebista nu se stie absolut nimic, desi multa vreme s-a crezut ca o inscriptie greceasca, decretul in cinstea lui Acornion din Dionysopolis, l-ar mentiona pe tatal regelui. Acest “tata” era un personaj important si puternic, caci el se dovedeste capabil sa-i scuteasca pe cetatenii din Dionysopolis de ceva, probabil de un tribut. Aflat initial in fruntea unei formatiuni statale locale, Burebista, om de stat inzestrat cu remarcabile calitati de organizator, strateg militar si diplomat, reuseste sa unifice formatiunile politico-militare geto-dace din spatiul carpato-dunareano-pontic sub autoritatea sa si sa puna astfel bazele unui puternic regat cu centrul, probabil, in Podisul Transilvaniei. In intreaga sa actiune, Burebista a fost sprijinit de marele preot Deceneu, colaboratorul si sfetnicul cel mai apropiat. Reorganizat de Burebista, care putea, potrivit afirmatiilor aceluiasi Strabon, sa mobilizeze o armata de 200.000 de luptatori, se impune la jumatatea secolului I. i.e.n. ca principala forta politica si militara din Europa Centrala si de la Dunarea de Jos. Razboaiele purate de Burebista dezvaluie si alta latura a personalitatii sale. Raida incheiere victorioasa a campaniei impotriva celtilor ne indeamna sa credem ca ofensiva regelui a constituit o surpriza pentru acestia. Pe de alta parte, o inscriptie Histriana lasa sa se inteleaga ca Burebista stia sa organizeze un asediu de lunga durata, iar cucerirea litoralului Pontic dovedeste ca zidurile masive de piatra ale cetatilor grecesti nu constituiau pentru el un obstacol de netrecut. In sfarsit, nici un izvor nu spune ca Burebista ar fi pierdut vreo batalie si cu atat mai putin vreuv razboi. Totul indreptateste concluzia ca regele dac a fost si un mare comandant militar.
Politica externa:
Politica externa a statului lui Burebista, deosebit de activa si indrazneata, este indreptata spre redobandirea vechilor tinuturi dacice si spre contracararea pericolului expansiunii romane ce se contura pe intreaga linie a Dunarii. Pe plan militar primele mari actiuni il gasesc pe Burebista atacand in 74 sudul Dunarii in alianta cu scordiscii pe care insa mai apoi din cauza unor neintelegeri ii nimiceste. In jurul anului 60 nimiceste celtii boi si taurisci in fruntea carora se afla Critasiros. Mai apoi intre anii 55-48 cucereste intregul litoral pontic intre Olbia si Apollonia.
Pe plan diplomatic duce tratative cu Pompeius caruia ii si ofera ajutor militar si care vorbeste in fata Senatului roman de un prieten personal (poate Burebista). Probabile legaturi diplomatice are cu dalmatii cand s-ar fi putut amesteca in rascoala acestora pe malul Adriaticii. Se presupun legaturi si cu Midridates VI Eupator desi putin probabile. Primul obicetiv il constituie, in jurul anului 60 i.e.n., inlaturarea suprematiei celtice din reg. Dunarii Mijlocii. Amploarea si vigoarea acestui efort militar, precum si succesul sau gasesc ecou si in izvoarele istorice care consemneaza completa nimicire a triburilor celtilor boii aflati sub conducerea lui Critasiros, precum si a celor taurisci; in urma acestei victorii, hotarele apusane ale Regatului dac sunt fixate pe Dunarea Mijlocie si Muntii Slovaciei. Infrangerea ulterioara a scordiscilor, triburi celtice din zona de varsare a Tisei in Dunare, aduce siguranta frontierei de sud-vest a Daciei si deschide perspectiva organziarii de incursiuni in sudul Dunarii, in Macedonia si Illyria, creind premisele stabilirii hotarelor meridionale ale regatului lui Burebista pe linia Muntilor Balcanici. In anii 55-48, atentia lui Burebista se indreapta spre rasarit, unde, dupa infrangerea lui Mithradates VI Eupator, regele Pontului, Roma reusise temporar, in urma campaniei lui M. Terentius Varro Lucullus, din anii 72/71, sa-si extinda autoritatea aspura oraselor grecesti vest-pontice. Triburile bastarnilor si sarmantilor de la est de Dacia si din regiunile nord-pontice sunt infrante, Burebista impunand apoi autoritatea statului dac coloniilor grecesti de pe litoralul septentrional si apusean al Marii Negre, de la Olbia, aflata la gurile Bugului, si pana la Apollonia, situata pe tarmul golfului Burgas in Tracia. Orase care s-au opus, precum Olbia, Histria si Mesambria, sunt asediate si luate cu asalt, suferind grave distrugeri si fiind obligate sa accepte apoi garnizoane dacice. Burebista ajunge astfel "stapanul tinuturilor de dincolo si de dincoace de Dunare", devenind "cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia", cum il numeste o inscriptie greaca contemporana. Aflat la apogeul puterii, Burebista este pe punctul de a interveni in razboiul civil dintre Caesar si Pompei din statul roman, trimitand in preajma bataliei de la Pharsalos (48), la cel din urma, ca sol, pe Acornion din Dionysopolis. Infrangerea si moartea lui Pompeius Magnus fac ca oferta de alianta a lui Burebista sa nu se materializeze. Victorios in razboiul civil, Caesar pregatea, se pare, o campanie indreptata impotriva rivalului sau din Carpati. Dupa asasinarea lui Caesar in Forumul din Roma, are loc si disparitia violenta a lui Burebista, victima probabil a unui complot al aristocratiei separatiste. Statul intemeiat de el se destrama initial in 4, apoi in 5 parti, intr-una dintre acestea mentinandu-se la putere Deceneu.
Politica Interna
Unificarea tuturor dacilor sub acest regat urias a avut loc pe mai multe planuri:
- militar: cu o oaste, dupa izvoare de 200.000 de ostasi bine antrenati fizic si tactic, cifra plauzibila daca ne gandim ca azi se cunosc sute de localitati geto-dacice si ca armata a avut si elemente straine.
- social: cel mai probabil ca in ajutorul lui Burebista a venit marea majoritate a comatilor dar putini pileati impartasindu-i visul. Aici ar trebui mentionat si numarul populatiei: daca la un luptator se considera patru necombatanti rezulta o populatie de circa un milion de oameni.
- administrativ: Burebista conducatorul suprem care convinge cu mai multa sau mai putina forta, Deceneu este cel care convinge cu blandete si inteligenta, iar curtea competenta ii ajuta pe cei doi sa-si puna planurile in aplicare.
- economic: bate moneda pentru ca cea existenta devine insuficienta comertului care atinge cote uriase, fapt sustinut cu certitudine de arheologie.
- juridic: se redacteaza vestitele belagines.
- moral-religios: oamenii sunt adusi la o viata dupa norme morale avangardiste implementate in mare parte cu ajutorul religiei.
Capitala

Pentru a sustine ipoteza mea ma voi referi la un scurt pasaj din decretul dyonisopolitan (din randul 6) in care ni se spune ca Acornion nefiind multumit cu intrevederea cu tatal lui Burebista, pleaca la "drum lung" pentru a-l intalni pe regele insusi. Ce drum mai lung fata de Dyonisopolis poate fi decat unul pana la Costesti?
Iata cum au stat poate lucrurile: Burebista cu o oaste de luat in seama pleaca din Argedava cu gandul la locurile de langa Orastie. Se stabileste la cea mai mare cetate de la acea ora de langa Orastie: la Costesti de unde va activa un timp. Construieste apoi Sarmizegetusa.
Asadar Costesti a fost o capitala temporara, Sarmizegetusa una ideologica, religioasa, pe masura regatului infaptuit de marele rege si un refugiu suprem. Oricum regele sigur era nevoit sa circule neincetat astfel capitala fiind unde era regele.
Sfarsitul 
Care a fost sfarsitul lui Burebista?
Stirile despre acest eveniment ne lipsesc cu desavarsire, se poate specula doar, probabil un asasinat intre anii 44-42 intr-o "revolta de palat". Adica potrivit lui Strabon, el “a pierit din pricina unei rascoale mai inainte ca romanii sa apuce a trimite o armata impotriva lui”.Nu se poate spune cu precizie nici cine au fost conjuratii. S-ar putea ca inlaturarea lui Burebista sa fi fost pusa la cale chiar de romani. S-a formulat si ipoteza ca, deoarece politica lui Burebista ameninta sa impinga Dacia intr-un conflict cu Roma, inasusi Deceneu l-ar fi inlaturat pe acela al carui principal consilier si colaborator fusese atatia ani pentru a inaugura o noua politica.
Prin marturire faptelor sale, Burebista apare ca o personalitate complexa. El a fost intemeitorul statului dac, unificatorulpe plan politic al lumii geto-dacice, creatorul sistemului de fortificatii din Muntii Orastiei, aparatorul independentei Daciei, regele care a inteles comandamentele vremii sale si care a stiut sa gaseasca mijloacele cele mai potrivite pentru a-si atinge scopurile politice. Intr-un cuvant, el trebuie privit ca un om politic clar vazator si ca un mare comandant, iar epoca sa ca una din cele mai importante din trecutul istoric al poporului nostru.

“...Burebista, getul, luand conducerea poporului sau a ridicat pe oamenii acestia ... asa incat in cativa ani, a intemeiat o mare stapanire si a supus getilor aproape pe toti vecinii; ba era de mare primejdie si pentru romani, pentru ca trecea Dunarea fara sa-i pese de nimeni si prada Tracia pana in Macedonia si in Iliria, iar pe Celti cei ce se amestecasera cu tracii si ilirii i-a pustit cu totul...”

Programul de predare in Statele Unite

În ciuda tuturor acestor atribute, SUA se confruntă cu multe provocări. Pe scena globală, hegemonia SUA s-a erodat în ultimul deceniu, iar China și India sunt prognozate să depășească SUA în ceea ce privește producția economică până în 2050. Țara rămâne, de asemenea, înfundată în războiul din Afganistan, cel mai lung război din istoria sa .

Pe plan intern, inegalitatea veniturilor se numără printre cele mai grave dintre principalele economii avansate . Mai mult, acerbele alegeri prezidențiale din 2016, în care omul de afaceri Donald J. Trump a învins-o pe fosta secretară de stat americană Hillary Clinton, a expus fisuri profunde în societatea americană din punct de vedere politic, rasial, cultural și regional - și a făcut ca unii să pună sub semnul întrebării puterea Democrația americană .

Ce să mai citim? 

Planet REBOOT 

Tatăl fondator al Uniunii Europene. 

Colonizarea de pe Marte ! 

Vaccinul genetic

SUA este o mare republică federală situată în America de Nord între Canada la nord și Mexic, Golful Mexic și Marea Caraibelor la sud. Federalismul este o trăsătură critică a guvernului și politicii americane. În comparație cu multe țări din Europa, de exemplu, SUA au un guvern federal slab și nu are tradiția unei intervenții guvernamentale viguroase.

Există 50 de state și un district federal, Districtul Columbia sau Washington, DC, casa capitalei națiunii. Ultimele două state care au fost admise în Uniune (un apelativ pentru unirea statelor care formează națiunea) sunt separate geografic de celelalte: Alaska are o graniță cu Canada și este înconjurată de Oceanul Pacific și Arctic; iar statul Hawaii este compus dintr-un grup de insule din mijlocul Oceanului Pacific. Celelalte 48 de state, toate contigue, sunt adesea denumite în mod colectiv Statele Unite continentale.

În plus, SUA are mai multe teritorii de peste mări, toate situate în Marea Caraibelor și Oceanul Pacific de Sud. Există cinci teritorii principale locuite : Puerto Rico, Insulele Virgine SUA, Guam, Insulele Mariana de Nord și Samoa Americană. (Există numeroase insule în mare parte nelocuite, care sunt și teritorii ale SUA.) Statutul oficial al fiecărui teritoriu și relația sa cu SUA variază. Cu toate acestea, în general, localnicii sunt cetățeni americani - cu excepția Samoa Americane - și pot călători în mod liber către și în SUA. Cu toate acestea, nu votează la alegerile prezidențiale generale (cu excepția cazului în care se mută într-unul dintre state sau Washington, DC) și au doar reprezentare fără vot în Congres. Toate teritoriile au propriile guverne teritoriale și exercită un anumit grad de autonomie. NOTĂ: Acest profil de țară se concentrează în mare parte pe cele 50 de state și districtul Columbia, deși multe descrieri furnizate se aplică și teritoriilor SUA de peste mări.

MOBILITATEA STUDENȚILOR ȘI EDUCAȚIA TRANSNAȚIONALĂ

SUA este și, de mult timp, a fost destinația de top a studenților mobili la nivel internațional din întreaga lume. Mult mai puțini studenți din SUA pleacă în străinătate pentru studii - fie pentru o diplomă, fie pentru un credit pe termen scurt - deși numărul acestor studenți a crescut constant în timp.

Mobilitate de intrare - învățământ post-secundar

În anul universitar 2016/17, SUA a găzduit 1.078.822 de studenți internaționali , devenind astfel, așa cum am menționat mai devreme, țara gazdă de top a studenților mobili la nivel mondial. Țara a depășit numărul de milioane în anul universitar precedent. Înscrierile internaționale ale studenților din ultimele decenii au crescut. În prezent, în SUA există de două ori mai mulți studenți internaționali decât în ​​anii 1980: numărul studenților internaționali a crescut cu 621 la sută în deceniile trei și jumătate care au condus doar la anul școlar 2015/16.

Cu toate acestea, din 2000, SUA a pierdut progresiv cota de piață a studenților în alte țări , atât destinații bine stabilite (cum ar fi Australia și Germania), cât și destinații emergente și în creștere (precum Canada și China). În plus, SUA se confruntă cu amenințări din ce în ce mai mari la adresa dominanței pe piața internațională a studenților, nu în ultimul rând din propria climă politică și culturală, întrucât țara este din ce în ce mai privită ca neprimitoare pentru imigranți și străini. Cele mai recente date arată că noile înscrieri internaționale au scăzut cu 3,3% în 2016/17 și că numărul total de studenți internaționali a scăzut ușor între 2017 și 2018.

SUA primește studenți din întreaga lume, dar China și India domină în mod deosebit piața , potrivit datelor din recentul raport al ușilor deschise al Institutului de educație internațională . Împreună, cele două țări trimit aproximativ jumătate din totalul studenților internaționali aflați în SUA; Numai studenții chinezi reprezintă aproximativ o treime din totalul studenților internaționali, începând cu 2016/17. Coreea de Sud a fost a treia cea mai mare țară de trimitere în mod constant de la începutul anilor 2000, dar numărul acesteia a scăzut constant de ani de zile. Arabia Saudită și Canada completează lista primelor cinci țări care trimit. SUA a fost mult timp destinația de top pentru studenții canadieni care caută diplome în străinătate.

Majoritatea studenților internaționali din SUA sunt studenți care caută diplome, spre deosebire de studenții de schimb pe termen scurt. Din punct de vedere istoric, studenții absolvenți au depășit numărul studenților universitari. Acum, însă, studenții reprezintă cel mai mare segment de studenți internaționali, datorită în mare parte creșterii studenților chinezi. În 2016/17, au existat 439.019 studenți și 391.124 studenți absolvenți, conform Open Doors . În plus, au existat 72.984 de studenți fără grad, inclusiv studenți de schimb pe termen scurt și studenți în programe intensive de engleză (IEP).

IEP-urile sunt o atracție de mult timp în rândul studenților internaționali care doresc să-și îmbunătățească abilitățile de limbă engleză, de obicei pentru accesul la educație suplimentară în SUA. Cu toate acestea, numărul studenților internaționali înscriși în IEP a scăzut brusc. Printre primele 10 țări de origine din IEP în 2016, doar Mexicul (a cincea cea mai mare țară de trimitere la IEP) a crescut ca număr, în timp ce toate celelalte au scăzut. În special, Arabia Saudită și Brazilia - al patrulea și respectiv al șaselea cel mai mare expeditor - au scăzut cel mai mult din 2015 până în 2016, cu aproximativ 45 la sută și respectiv 56 la sută. Scăderea din aceste două țări poate fi atribuită în principal schimbărilor majore aduse programelor de burse guvernamentale la scară largă din ambele țări.

Reputația și diversitatea sistemului său de învățământ superior, împreună cu oportunitățile de a lucra în țară, se numără printre principalele motive pentru care studenții sunt atrași de raportul SUA A WES din octombrie 2016, Îmbunătățirea experienței internaționale a studenților , a găsit „disponibilitatea unui programul dorit ”să fie cea mai importantă atracție pentru SUA în ansamblu, 59% dintre respondenții la sondaj menționându-l drept principalul motiv. Cu toate acestea, studenții din diferite țări sau regiuni de origine menționează priorități diferite. Studenții chinezi, de exemplu, sunt mai atenți la reputație - atât a sistemului general de învățământ superior, cât și a instituțiilor specifice. Reputația se măsoară frecvent prin intermediul clasamentelor universitare internaționale (cum ar fi Times Higher Education(THE) World University Ranking ). Aceasta a fost o constatare consecventă a cercetării WES [2] .

Factorii legați de carieră reprezintă, de asemenea, o atracție extraordinară a învățământului superior din SUA pentru mulți. Studenții internaționali au, de obicei, oportunități pe termen scurt de a lucra, deși sunt limitați, în timpul și imediat după cursuri. Există câteva oportunități de a rămâne mai mult timp în SUA pentru a lucra, în mare parte prin programul de vize H1-B și pentru câțiva selectați, de a lucra spre rezidența permanentă. (Mai multe despre oportunitățile de lucru pentru studenții internaționali din SUA vor fi descrise mai jos.)

Cu toate acestea, dominația SUA în rândul țărilor gazdă a studenților internaționali se erodează încet. După cum sa menționat, SUA a pierdut treptat cota de piață, chiar dacă creșterea absolută a continuat . Alte națiuni recuperează ritmul, adesea cu ajutorul unor strategii proactive conduse de guvern , oferind din ce în ce mai multe programe educaționale de înaltă calitate în limba engleză și foarte adesea la un cost substanțial mai mic. Climatul politic actual din SUA a avut probabil un impact și va continua să, în special sub administrația președintelui Trump. În numeroase forumuri, instituțiile SUA încep să raporteze scăderi atât la cereri, cât și la înscrieri ale studenților internaționali. Retorica anti-imigrațievenind din Casa Albă și din alte părți ale societății, împreună cu denigrarea anumitor grupuri de oameni, cum ar fi mexicanii și musulmanii, pot speria unii studenți.

În plus, există rapoarte privind creșterea refuzurilor și întârzierile în eliberarea vizelor de student din SUA. Modificările propuse la politicile de imigrație din SUA , inclusiv permiterea studenților internaționali să rămână și să lucreze în SUA după absolvire , pot pune, de asemenea, probleme pentru recrutare. În plus, unii studenți sunt sensibili la probleme de siguranță, reale sau percepute. Împușcăturile în masă și dezbaterea prelungită cu privire la violența cu armele din SUA atrag adesea atenția internațională, la fel și crimele de ură destinate anumitor grupuri. De exemplu, împușcarea a doi cetățeni indieni într-un bar din Kansas în 2017 a câștigat atenția presei în India, determinând eventual unii studenți și părinți indieni să reconsidere cererea în instituțiile SUA.

Sistemul de vize pentru studenți

Reglementările internaționale ale studenților au devenit mai complexe în ultimele două decenii. După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, guvernul SUA a implementat un set mai strict de reglementări și supraveghere pentru a gestiona studenții internaționali, în special pentru că unii dintre teroriști se aflau în SUA cu vize de studenți, în mare parte pentru a urma școli de zbor. Aceste modificări au avut ca rezultat Programul de vizitare pentru studenți și schimb (SEVP) și sistemul său de baze de date corespunzător cunoscut sub numele de SEVIS (Sistem de informații pentru vizitatori pentru studenți și schimb), care se află sub auspiciile Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) al SUA și unul dintre principalele sale agenții, Serviciul Vamal și Imigrare al SUA (USCIS) .

Pentru a primi studenți internaționali, instituțiile americane trebuie să fie înscrise în SEVP. Pentru a deveni certificat SEVP , instituțiile trebuie să trimită o cantitate de documente și apoi DHS trebuie să facă o vizită la fața locului. După certificare, aceștia pot înscrie studenți în cadrul unor programe specifice de vize.

Există trei tipuri principale de vize de student :

• Vize F-1 : În general pentru studenții cu plată completă care doresc să urmeze studii academice în SUA Acesta este cel mai comun tip de viză pentru studenții care frecventează universități și colegii din SUA.
• Vize M-1 : În general, pentru studenții cu normă întreagă cu plată în programe profesionale din SUA, care frecventează un institut profesional, tehnic sau comercial.
• Vize J-1 : o viză de vizitator de schimb. Acest program de viză cuprinde o mare varietate de studenți și alții, inclusiv studenți de schimb pe termen scurt (pentru a câștiga credite la instituțiile lor de origine) sau în cadrul anumitor programe de burse ale SUA sau ai guvernului străin, fie pentru diplome, fie pentru schimb pe termen scurt. Unul dintre cele mai faimoase programe acoperite de viza J-1 este Programul Fulbright , un program de burse guvernamental SUA pentru studenți străini. Programul de vize J-1 diferă, de asemenea, de celelalte prin faptul că este administrat în mare parte de Departamentul de Stat al SUA (echivalentul SUA al ministerului afacerilor externe), deși instituțiile folosesc în continuare SEVIS pentru a urmări studenții.

Dependenții (soții și copiii) care însoțesc studentul călătoresc sub viza corespunzătoare cu numărul 2 - adică F-2, M-2 sau J-2. Studenții din Canada și Bermude nu au nevoie de vize, deși au nevoie de documente corespunzătoare pentru studenți (descrise mai jos).

Pentru a obține o viză, studenților admiși li se eliberează formulare oficiale de la instituția lor de admitere și li se cere să prezinte aceste documente la ambasada sau consulatul SUA respectiv pentru interviul de viză. Studenții trebuie să prezinte aceste documente oficialilor de imigrare atunci când ajung la un port de intrare în SUA (aeroport, port maritim sau punct de trecere a frontierei.) Formularul eliberat studenților viză F-1 și M-1 este cunoscut sub numele de Formular I-20 , „Certificat de eligibilitate pentru statutul de student imigrant” . Studenții J-1 primesc formularul DS-2019, „Certificat de eligibilitate pentru statutul de vizitator de schimb (J-1)”. Instituțiile emit formularele respective utilizând sistemul SEVIS.

În marea majoritate a cazurilor, studenții internaționali trebuie să fie înscriși cu normă întreagă , cu excepția verii și a altor pauze școlare.

După cum sa menționat anterior, studenții internaționali au oportunități limitate de a lucra în timpul și după studii . Aceste oportunități sunt cunoscute în mod generic, respectiv, ca pregătire de lucru înainte de finalizare și post-finalizare. Cantitatea de timp pe care le este permis sa lucreze depinde de tipul de viză, domeniul de studiu, și, pentru J-1 deținătorii de viză, nivelul de studiu. În general, studenții pot lucra oricând în campus timp de până la 20 de ore pe săptămână în timpul anului școlar și pot prelua mai multe ore în timpul pauzelor școlare. Când și unde lucrează în afara campusului variază, deși majoritatea nu au voie să lucreze în primul an de program.

Vezi sursa info : Educație în Statele Unite ale Americii

Programul de predare profesionala in Statele Unite 

 

Profesori in America: Descrierea programului 

Prin acest program avem placerea sa oferim profesorilor romani si nu numai, oportunitatea de muncii si experienta predarea in sistemul de invatamant american! 

Durata programului este de la unu la trei ani! Programul de predare profesionala in Statele Unite (Teach in the USA) este promovat de Work Experience in directa colaborare cu sponsorii parteneri din SUA. Selectam personal calificat pentru predare in SUA in special in scolile si liceele publice din statul Carolina de Sud. Astfel se incurajeaza schimbul de experienta si cultura dintre profesorii romani sau alte nationalitati cu studentii americani. 

Carolina de Sud este localizata pe coasta de sud-est a Statelor Unite avand o populatie de peste 4 milioane de rezidenti cu zone de atractie turistica (Columbia, Myrtle Beach, Charleston) si temperaturi moderate peste an. 

Acest program este recunoscut de Ministerul Educatiei si Cercetarii ca un program de perfectionare si schimb de experienta profesionala, iar posturile profesorilor titulari se pastreaza pana la trei ani! Perioada petrecuta in program se recunoaste ca vechime la catedra! 

Profesori in America: Motive de a participa in program Enumeram mai jos doar cateva dintre oportunitatile de care puteti avea parte, participand la programul "Profesori in America": 

sansa de munci intre 1 si 3 ani in America, lucrand intr-un sistem de invatamant inovator, intr-un mediu profesional si tehnologic in continua dezvoltare; 

sansa de a preda studentilor americani si de a va aduce aportul la dezvoltarea sistemului educational si a comunitatii in care se va veti intregra; 

oportunitatea de a cunoaste si intelege practica de predare americana care mai apoi poate fi aplicata sistemului educational deja implementat in tara; 

sansa de a va aduce membrii familiei cu d-voastra, in America! 

nu in ultimul rand obtinerea unui salar net superior celui din Romania. 

Profesori in America: Criterii de eligibilitate 

Programul Teach in USA este dedicat profesorilor cu urmatoarele specializari: educatie speciala, limbi straine (Engleza,Spaniola, Franceza, Germana, Latina), matematica, chimie,fizica, biologie, arta si muzica si de asemnea educatorilor, invatatorilor sau profesorilor din gimnaziu si liceu. 

Conditiile de eligibilitate: 

NOU! toti aplicantii trebuie sa aiba cel putin trei ani de experienta in domeniu la data plecarii in SUA (iulie) 

absolventi de studii superioare si detinatori ai modulului pedagogic cu o experienta profesionala anterioara de preferinta detinatori ai carnetului de conducere (categoria B) cu o experienta de cel putin un an nivel conversational al limbii engleze stare buna de sanatate un cazier judiciar curat 

Profesori in America: Costurile Programului 

Procesarea dosarului pentru viza, obtinerea tutoror documentelor din America precum si asistenta pe toata durata programului este GRATUITA tuturor aplicantilor Work Experience! 

 

Profesori in America 

Beneficiile si avantajele programului 

Beneficiile Programului: asistenta GRATUITA pe toata durata de desfasurare a programului atat din partea Work Experience cat si a partenerilor sai din SUA. 

Furnizarea GRATUITA a tuturor documentele necesare obtinerii vizei J1 (valabila pe durata contractului), contract pe cel putin 1 an cu posibilitate de prelungire pana la 3 ani si de reinoire la cerere, 

salar anual multumitor, platit la sfarsitul fiecaror doua saptamani, 

biletul de avion dus-intors GRATUIT in fiecare an pe durata contractului, asigurare medicala pe toata perioada de sedere in SUA, 

avansuri fara nici o dobanda oferite aplicantilor pentru procurarea unei masini precum si bani necesari acomodarii si instalarii pe teritoriul SUA, 

Training-uri de initiare/adaptare in cultura si sistemul de predare american tinute atat in tara cat si in SUA inainte de inceperea anului scolar (iulie-august). 

Avantajele Programului: 

teach in USA poate fi o provocare pe de o parte precum si o experienta recompensatoare necesara pentru dezvoltarea carierei profesionale a cadrelor didactice; prin obtinerea vizei J1 a aplicantului, membrii de familie lui obtin in scurt timp viza J2 cu drept de munca (pentru sot/sotie) si inscrierea intr-un system de invatamant a copiilor; puteti fi unul din cei peste 200 de cadre didactice care predau in present prin acest tip de program in SUA! 

Profesori in America: Cum te inscri in program? 

Pentru a aplica gratuit la acest program este necesar sa va inscrieti in baza noastra de date, alegand programul "Teach in United States". Inregistrarea gratuita in baza noastra de date, va face posibila vizualizarea profilului d-vostra de catre toti partenerii nostri externi ! Un C.V. complet trebuie sa contina si diplome, calificari, referinte sau alte documente care atesta pregatirea d-voastra profesionala! Vor fi luate in considerare doar aplicatiile ale caror de profile depasesc procentul de completare 25%. Va rugam sa va creati C.V.-uri complete pentru a va facilita obtinerea unor contracte cat mai avantajoase! 

Dosarul va trebui sa cuprinda de asemenea urmatoarele documente: 

 diploma de licenta ca profesor, incluzand modulul pedagogic 

 permis de conducere si experienta la volan de minim 1 an 

 nivel bun de conversatie in limba engleza (se verifica prin interviu) 

 cazier judiciar curat  adeverinta de la medicul de familie 

Pentru mai multe detalii despre ofertele curente, va rugam sa contactati echipa Work Experience. 

Lucrările ştiinţifice - Ghid

Ghid pentru alcătuirea lucrărilor ştiinţifice elaborate în cadrul Departamentului-Catedra UNESCO pentru schimburi interculturale şi interreligioase, Universitatea din Bucureşti

1
Prezentarea lucrărilor de seminar, de disertaţie sau de cercetare trebuie să răspundă pe deplin cerinţelor academice ale Departamentului-Catedra UNESCO, Universitatea din Bucureşti. În cele ce urmează vom încerca să prezentăm aceste cerinţe sub forma unor norme generale de redactare, tehnoredactare şi corectură, pe care autorii lucrărilor mai sus menţionate ar trebui să le respecte. Normele pe care le vom expune nu pot suplini lipsa altor îndreptare, deoarece suntem conştienţi că ceea ce urmează nu are deloc un caracter exhaustiv. 1. Structura unei lucrări ştiinţifice, redactarea şi tehnoredactarea acesteia 1.1. Coperta 1.2. Pagina de titlu 1.3. Pagina de cuprins 1.4. Introducerea 1.5. Corpul lucrării 1.6. Concluziile 1.7. Aparatul critic 1.8. Bibliografia 1.9. Anexele 1.1. Coperta lucrării trebuie să conţină:
- Denumirea instituţiei de învăţământ superior: UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI;
- Denumirea facultăţii sau a departamentului: DEPARTAMENTUL-CATEDRA UNESCO PENTRU SCHIMBURI INTERCULTURALE ŞI INTERRELIGIOASE;
- Programul de studii: genul şi titulatura (ex.: Program de Master: Management intercultural);
- Tipul lucrării: teză de doctorat, lucrare de disertaţie, lucrare de seminar etc.;
- Prenumele şi numele autorului;
- Gradul didactic, prenumele şi numele conducătorului ştiinţific;

2
- Locul, luna şi anul susţinerii lucrării (ex: Bucureşti, iunie 2010).
1.2. Pagina de titlu va conţine, în plus faţă de elementele de pe copertă, titlul complet şi subtitlul lucrării. Modelul de tehnoredactare a paginii de titlu se regăseşte în Anexa 1 (a se vedea la p. 12 – varianta în limba franceza si la p. 13 – varianta în limba engleză). 1.3. Pagina de cuprins (Sumarul) va apărea imediat după pagina de titlu. Se va utiliza regula structurării pe niveluri (capitole, subcapitole, paragrafe), regăsită apoi în conţinutul propriu-zis al lucrării. Tehnoredactarea acestuia se va face astfel: numărul corespunzător paginii se va trece în dreptul titlului capitolelor şi al subcapitolelor, lăsându-se între ele două spaţii albe (se vor bate două tab-uri de tastatură), după care va apărea o linie oblică şi alte două spaţii albe, urmate de numărul. Ex: „Despre calitatea cercetării / 33”. 1.4. Introducerea va apărea, aşa cum este firesc, la începutul lucrării, nefiind nevoie să fie intitulată într-un anume fel; i se poate spune simplu „Introducere”. În “Introducere” se vor menţiona:
- motivaţia alegerii temei;
- importanţa şi actualitatea temei;
- prezentarea pe scurt a conţinutului lucrării;
- metodologia de lucru;
- eventualele dificultăţi întâmpinate în procesul de documentare.
1.5. Corpul lucrării Reprezintă partea cea mai importantă a unei lucrări ştiinţifice şi de aceea va fi foarte riguros structurată pe unităţi de text: capitole, subcapitole, paragrafe, în funcţie de specificul acestuia. Titlurile de capitol vor fi tehnoredactate cu corp 16 bold de rând, vor fi paginate de preferat pe o pagină nouă, urmate fiind de două rânduri albe despărţitoare faţă de textul propriu-zis. Titlurile de subcapitol vor fi tehnoredactate cu corp 14 bold de rând, urmate fiind de un rând alb despărţitor faţă de textul propriu-zis.
Capitolul va fi numerotat cu cifre arabe, începând cu 1, urmate de punct şi de titlul său: Capitolul 1. Titlul capitolului. Subcapitolele vor fi numerotate astfel: 1.1. Titlul subcapitolului 1,

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Planet REBOOT 

Ttatăl fondator al Uniunii Europene. 

Colonizarea de pe Marte ! 

3
1.2. Titlul subcapitolului 2 ş.a.m.d, iar paragrafele, ca secţiuni ale subcapitolelor, vor fi marcate corespunzător: 1.1.1., 1.1.2. ş.a.m.d.. Această jalonare se va regăsi în conţinutul paginii de cuprins. 1.6. Concluziile Încheierea lucrării cu câteva pagini de concluzii este obligatorie. Ele permit sintetizarea ideilor autorului şi fixarea lor în memoria celui care evaluează lucrarea respectivă. De aceea trebuie evitată tendinţa de a include aici idei sau citate noi, care trebuie să intre în capitolele lucrării. În „Concluzii” nu se vor regăsi decât răspunsurile la problemele propuse spre cercetare şi perspectivele deschise de către aceasta. 1.7. Aparatul critic (referinţele sau trimiterile bibliografice) Lucrarea se va sprijini în mod obligatoriu pe referinţe bibliografice, care urmează să fie precizate în notele de subsol.
Într-o carte de-a sa, celebrul scriitor şi savant Umberto Eco1 spunea că sunt cel puţin opt motive pentru care într-o lucrare ştiinţifică trebuie să apară note. Astfel, notele se folosesc, în opinia lui Eco, pentru:
- a indica sursele citatelor;
- a adăuga alte indicaţii bibliografice de întărire despre un subiect discutat în text;
- a face trimiteri interne (atunci când se folosesc formulele v. infra, supra) şi externe (atunci când se foloseşte cf. = compară, confruntă sau a se vedea, prin care se face o trimitere către un paragraf din lucrare, către un alt capitol sau către o altă carte);
- a introduce un citat de întărire a unui punct de vedere exprimat în text;
- a a da amploare afirmaţiilor făcute în text;
- a corecta unele afirmaţii din text;
- a reda traducerea unui citat din text care era esenţial să fie dat în limbă străină;
- a plăti datorii (fiind vorba de datoriile autorilor de a cita sursele din care s-au extras nişte idei anume).
Eco atrage totodată atenţia că „o notă n-ar trebui niciodată să fie cu adevărat foarte lungă”2. Pe de altă parte, notele nu vor prelua la subsolul paginii informaţii importante şi semnificative, care în mod normal trebuie să rămână în textul propriu-zis al lucrării.
Recomandarea noastră este ca trimiterile bibliografice să apară în subsolul fiecărei pagini, în cuprisul notelor de subsol, în aşa fel încât să poată fi aflată imediat sursa unei informaţii.
1 Umberto Eco, Cum se face o teză de licenţă. Disciplinele umaniste, colecţia Biblioteca Italiană, traducere de George Popescu, Editura Pontica, Constanţa, 2000, pp. 181-182. 2 Ibidem, p. 183.
4
Toate titlurile din note se vor regăsi în “Bibliografie” (a se vedea punctul 1.8. al prezentului ghid). O trimitere bibliografică trebuie să conţină:
- prenumele şi numele autorului (dacă sunt mai mulţi autori pentru o lucrare, prenumele şi numele acestora vor fi despărţite prin punct şi virgulă);
- titlul lucrării;
- colecţia, numărul ediţiei, volumul, traducătorul (dacă e cazul);
- editura (cuvântul „editură” va fi scris numai dacă el face parte din numele editurii respective);
- locul publicării, anul de apariţie;
- numărul paginii (al paginilor) la care se găseşte informaţia utilizată.
ex.:_______________________________ Umberto Eco, Cum se face o teză de licenţă. Disciplinele umaniste, colecţia Biblioteca Italiană, traducere de George Popescu, Editura Pontica, Constanţa, 2000, pp. 181-182. Dacă trimiterea se face la un studiu apărut într-un volum colectiv, vom preciza: prenumele şi numele autorului, titlul complet al studiului (trecut între ghilimele “ ”, cu litere drepte), prepoziţia în, după care apare numele autorului/autorilor, titlul lucrării în care a apărut studiul respectiv (titlu subliniat cu italice), urmate de editură, loc, anul apariţiei şi pagina/paginile respective. Când trimiterea se face la un articol apărut într-o revistă, vom preciza: prenumele şi numele autorului, titlul articolului (trecut între ghilimele, cu litere drepte), prepoziţia în, după care apare titlul revistei (subliniat cu italice), anul apariţiei (trecut, de obicei, cu cifre romane), anul curent, numărul şi paginile între care se află studiul. Prescurtări utilizate pentru redactarea trimiterilor bibliografice:
- op. cit. – când o anume operă a unui autor este citată de mai multe ori pe parcursul lucrării, însă nu la o citare succesivă, ci la una făcută la distanţă. Astfel, prima oară trimiterea se face în întregime, urmând ca apoi să se folosească acest opus citatus („opera citată”) prescurtat op. cit. şi subliniat prin litere cursive.
- Ibidem („aceeaşi operă”, „în acelaşi loc”) – când avem trimitere sau citare succesivă la acelaşi autor şi aceeaşi lucrare. Poate fi acelaşi număr al paginii ca în trimiterea anterioară şi
5
atunci se scrie doar Ibidem; însă dacă este o altă pagină, se va menţiona şi numărul acesteia: Ibidem, p. 203.
- Idem („acelaşi autor”) – când notele urmează una după alta şi în cuprinsul lor se face referire la acelaşi autor, însă opera este diferită, se pune Idem pentru a evita repetarea numelui autorului, după care se scrie titlul lucrării respective.
- apud – când în text folosim o informaţie pe care nu am luat-o direct dintr-o sursă primară, ci dintr-o altă lucrare în care se citează sursa respectivă; astfel, se va cita sursa primară, dar nu se omite a se menţiona apud.
- cf. (confruntă, compară) se foloseşte pentru a indica o comparaţie între puncte de vedere diferite sau asemănătoare.
Tehnoredactarea notelor Textul notelor se va culege cu corp 10, fiind delimitat de textul propriu-zis printr-o linie orizontală care ocupă o treime din lăţimea paginii. Notele vor fi numerotate cu cifre arabe, urmate de un spaţiu alb (blanc), apărând de pe o pagină pe alta în continuitate, de la 1 la n. Cifra care indică numărul notei va apărea, bineînţeles, şi în text, fiind poziţionată în mod diferit, după cum este cazul:
- dacă nota se referă la citarea între ghilimele a unei fraze/propoziţii întregi, încheiate, cifra care indică numărul notei se va amplasa după ghilimelele ce închid citarea respectivă, aşezate la rândul lor după punct). (ex.: „În orice caz, fiţi coerenţi: ori toate notele la subsolul paginii, ori toate notele la sfârşit de capitol, ori note scurte la subsolul paginii şi apendice la sfârşitul lucrării.”3)
- dacă nota se referă la citarea între ghilimele a unei fraze/propoziţii incomplete, cifra care indică numărul notei se va amplasa după ghilimelele ce închid citarea respectivă, iar punctul de la finele propoziţiei/frazei care include citarea va apărea după cifra care indică numărul notei (Ex.: Când lansăm opinii originale, despre care bănuim că ar putea produce reacţii contrare, „a insera o notă parţial reductivă va fi o dovadă nu doar de lealitate ştiinţifică, ci şi de spirit critic”4.)
După fiecare notă, folosirea punctului este obligatorie.
Există două variante de citare binecunoscute: sistemul de citare autor-dată (de origine americană), cunoscut sub numele de sistemul Harvard, şi sistemul autor-număr - cel tradiţional. Cu privire la sistemul autor-număr, U. Eco conchide: „Acest sistem este foarte comod fiindcă,
3 Umberto Eco, op. cit., p. 183. 4 Ibidem, p. 182.
6
dacă nota este la subsolul paginii, atunci cititorul ştie imediat la care operă ne referim”5. Pe acest ultim considerent recomandăm şi noi utilizarea sistemului autor-număr. 1.8. Bibliografia Cuprinde lista tuturor surselor de informaţie utilizate de către autor pentru redactarea lucrării. Ar fi bine să devină un obicei ca la finele unei lucrări să se facă distincţie între bibliografia consultată şi bibliografia temei. Bibliografia consultată (trebuie să apară obligatoriu), după cum îi spune şi numele, este cea din care autorii au extras idei sau citate care le-au susţinut propriile argumentaţii, la aceste surse făcându-se trimiteri bibliografice în locuri precise. În bibliografia temei (poate apărea opţional) autorii pot include cărţile, studiile, articolele care au legătură cu subiectul lucrărilor lor, dar pe care, din motive întemeiate, nu le-au putut fişa. Aceste titluri pot fi, astfel, de folos altor persoane preocupate şi ele de temele respective. Redactarea „Bibliografiei” se va face aplicând criteriul alfabetic numelor autorilor. Dacă acelaşi autor a scris mai multe lucrări care apar în bibliografie, acestea se vor include în ordine cronologică, de la cea mai veche spre cea editată recent. Dacă acelaşi autor a publicat două cărţi în acelaşi an, va trebui să distingem anii prin adăugarea literelor mici (a,b,c etc.) după anul apariţiei (ex. 2007a, 2007b) În cazul cărţilor vor fi menţionate: numele şi prenumele autorului/autorilor, titlul integral al lucrării, colecţia, numărul ediţiei, volumul, traducător (dacă este cazul) editura, locul publicării, anul apariţiei lucrării. Dacă pe coperta unei cărţi nu apare numele autorului, ci doar titlul ei, atunci se vor folosi trei asteriscuri, urmate de virgulă şi apoi de titlul cărţii. (ex. ***, Anuarul General al României. Adrese din Bucureşti şi Districte, 1896-1897, editat de L’Independence roumaine, Bucureşti, 1896. ) În aceste cazuri se aplică criteriul ordonării alfabetice şi pentru ordonarea titlurilor respectivelor cărţi. Când pe coperta unei cărţi nu apare numele autorului, în „Bibliografie” locul său va fi luat de instituţia care editează cartea. (ex. Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” din Bucureşti, DOOM. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.)
5 Ibidem, p. 183.
7
De pe pagina de titlu a unei cărţi pot să lipsească anumite informaţii şi atunci se aplică următoarele soluţii6:
- dacă nu apare localitatea editării, se va scrie [f.l.] („fără loc”);
- dacă nu este trecută editura, se va scrie [f.e.] (fără editură);
- dacă nu este trecut anul, se va scrie [f.a.] (fără an).
Pentru articolele apărute în reviste, se menţionează în ordine: numele şi prenumele autorului/autorilor, titlul articolului (trecut între ghilimele, cu litere drepte), prepoziţia în, după care apare titlul revistei (subliniat cu italice), anul apariţiei (trecut, de obicei, cu cifre romane), anul curent, numărul. Paginile web (aşezate şi acestea în ordine alfabetică) din care s-au extras anumite informaţii vor avea menţionată şi data accesării lor. Această precizare va fi făcută din cel puţin două motive: unul ar fi rigurozitatea alcătuirii tuturor trimiterilor care apar în lucrare şi al doilea ar fi faptul că există posibilitatea ca pagina citată de pe Internet să fie ulterior ştearsă). Pentru tehnoredactarea “Bibliografiei” recomandăm următoarea modalitate: - fiecare “intrare” (rândul care conţine numele şi prenumele autorului) va fi numerotată cu cifre arabe; - rândul care urmează după rândul care conţine numele şi prenumele autorului se va “retrage” cu 1 cm spre dreapta (a se vedea „Bibliografia” prezentului ghid), în aşa fel încât la o simplă privire aruncată peste „Bibliografie”, oricine poate avea o imagine clară asupra tuturor materialelor utilizate la alcătuirea lucrării . 1.9. Anexele (tabele, figuri, grafice, hărţi etc, împărţite, la rândul lor, pe categorii) Anexele pot avea una sau mai multe pagini, care vor fi numerotate consecutiv, şi se vor identifica prin menţionarea: Anexa 1, 2, 3 ş.a.m.d, în partea stângă a paginii. Este de dorit ca tabelele, figurile etc. să fie incluse în anexe, iar în textul propriu-zis să rămână doar cele fără de care textul în sine nu ar avea cursivitate. Declaraţia de onestitate se va regăsi la finele lucrării şi va fi alcătuită conform modelului din Anexa 2 (a se vedea la p. 14 a prezentului ghid varianta în limba română).
6 Petre Anghel, Tehnici de redactare, ediţia a II-a, Casa de Editură Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2007, p. 95.
8
Tehnoredactarea textului lucrării Paginile lucrării trebuie să aibă dimensiuni standard A4 (21 x 29,7 cm). Textul va fi cules cât mai îngrijit şi va fi tehnoredactat pe o singură faţă a colii de hârtie, fără să fie folosite alte culori pentru evidenţiere. Formatul de text trebuie să aibă următoarele margini albe:
- stânga: 3 cm (pentru ca lucrarea să poată fi legată);
- dreapta: 2 cm;
- sus: 2 cm;
- jos: 2 cm;
Textul propriu-zis va fi scris cu litera (font) Times New Roman, mărimea corpului de literă (size) fiind de 12 puncte, cu caractere drepte (regular). Textul va fi imprimat cu spaţiere interliniară (line spacing) la un rând şi jumătate (1,5 linii între rânduri). Notele de subsol pot fi culese cu spaţiere interliniară la un singur rând, cu corp de literă 10, caractere drepte. Separând ideile dintr-un text, alineatele nu încep de la marginea stângă a rândului, ci după un spaţiu liber de 1 cm (tab). Ar fi indicat ca pe o pagină să apară maximum patru, cinci alineate, fără spaţii libere (rânduri goale) între ele. Alinierea paragrafelor va fi făcută la ambele capete de rând (Justify). Numerotarea paginilor. Se numerotează toate paginile, chiar dacă numărul paginii/coloncifrul (page number) nu e vizibil peste tot în lucrare (aşa cum se întâmplă pe pagina de titlu, pe cea cu Cuprinsul sau pe cea cu mulţumirile, deoarece toate acestea sunt pagini noi). Toate paginile se vor lua în calcul la numerotare, coloncifrul plasându-se în spaţiul liber din partea de jos a paginii, în mod centrat (center). Forme de evidenţiere în text. De preferat este ca acestea să fie cât mai puţine. Caracterele bold sau aldinele se vor folosi doar pentru evidenţierea textului din pagina de titlu, a titlurilor capitolelor, subcapitolelor, paragrafelor. Caracterele italice sau cursivele vor apărea în scrierea termenilor în limbi străine şi când se redau titlurile cărţilor şi revistelor, în general titlurile operelor. Titlurile articolelor sau studiilor incluse într-un volum (al cărui titlu este deja redat cu cursive), se scriu în ghilimele, cu litere drepte.
9
2. Corectura Înainte de a fi predată pentru evaluare către comisia de examinare sau pentru publicare, o lucrare trebuie corectată şi din punctul de vedere al respectării normelor ortografice şi de punctuaţie. La acest capitol trebuie să se aibă în vedere câteva aspecte care nu sunt deloc de neglijat:
- în faza finală a unei lucrări textul trebuie să fie integral printat cu semne diacritice specifice alfabetului limbii române (în cazul lucrărilor scrise în limba română);
- spaţiile de dinaintea sau de după semnele de punctuaţie trebuie uniformizate, astfel încât după punct [.] şi după virgulă [,] (în cazul numerelor cu zecimale), după două puncte [:] (în cazul fracţiilor), după linia de unire [-] (în cazul numelor proprii şi al cuvintelor compuse), în citarea studiilor şi articolelor (când se indică paginile între care acestea figurează) şi atunci când se specifică durata vieţii unui autor, după linia de pauză nu se lasă spaţiu. Tot astfel se procedează înaintea semnelor de punctuaţie;
- după virgulă, punct, semn de întrebare şi de exclamare, punct şi virgulă, două puncte se lasă un spaţiu liber;
- înainte şi după folosirea liniei de pauză se lasă spaţiu liber.
Ne permitem să recomandăm două lucrări cu ajutorul cărora, suntem convinşi, autorii de lucrări ştiinţifice vor redacta fără reproş. Este vorba de:
- Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” din Bucureşti, Îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, Ediţia a V-a, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995.
- Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” din Bucureşti, DOOM. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.
3. Plagiatul
Conform Codului de etică al Universităţii din Bucureşti, “plagiatul sau însuşirea de către un autor a rezultatelor muncii altui autor (indiferent dacă este vorba de reproducerea exactă a unui text sau de reformularea unei idei cu adevărat originale), fără ca acestea din urmă să fie menţionate ca sursă a textului sau a ideii respective, constituie o fraudă intelectuală şi se sancţionează în conformitate cu gravitatea pe care o prezintă”7.
7 http://www.unibuc.ro/ro/cod_etica_ro (accesat 03.03.2010).
10
Plagiatul poate fi voluntar (numit şi plagiat propriu-zis) sau involuntar (petrecut atunci când se foloseşte greşit sistemul de citare sau nu se indică sursa unui material). Constituie cazuri de plagiat:
- preluarea unui text al unui alt autor, indiferent de suportul utilizat pentru publicare (carte, revistă, pagini web etc), fără utilizarea ghilimelelor şi a trimiterilor bibliografice;
- prezentarea unui citat dintr-un text al altui autor ca parafrază (repovestirea ideii sau a argumentului unui autor), fără utilizarea semnelor convenţionale de citare (ghilimele şi trimiteri bibliografice);
- preluarea unui text fără referinţe clare, cu modificarea topicii, a unor expresii din cuprinsul său şi/sau inversarea unor paragrafe, capitole etc;
- compilaţia de fragmente din mai multe surse, fără trimiteri bibliografice clare la textele sursă;
- utilizarea excesivă a altor surse, în detrimentul propriului aport.
4. Observaţii finale Lucrarea de disertaţie trebuie sa aibă minim 60 de pagini de text (fără anexe), corect şi lizibil paginat. Obiectivele lucrării trebuie să fie bine enunţate şi explicate. Titlul lucrării, titlurile capitolelor şi subcapitolelor să reflecte într-un mod adecvat conţinutul. Lucrarea trebuie să aibă o introducere şi o concluzie. Capitolele lucrării să cuprindă un paragraf introductiv şi un paragraf final cu concluzii. Trebuie să existe treceri logice şi coerente între capitolele, subcapitolele şi paragrafele lucrării. Termenii şi noţiunile utilizate să fie definite şi corect folosite. Trimiterile bibliografice trebuie să fie făcute pe baza unor lucrări de referinţă, evitându-se utilizarea excesivă a resurselor web. Recursul la citate să fie justificat şi echilibrat. Lucrarea trebuie să aibă un nivel academic, nu să fie un simplu colaj de informaţii luate din diverse surse. Ea trebuie să cuprindă şi puncte de vedere proprii, originale, interesante, care să poată fi probate ştiinţific.
11
Bibliografie
1. Anghel, Petre, Tehnici de redactare, ediţia a II-a, Casa de Editură Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2007
2. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, elaborată la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din Bucureşti, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.
3. Chelcea, Septimiu, Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat, un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane, ediţia a III-a revăzută, Comunicare.ro, Bucureşti, 2005.
4. Eco, Umberto Eco, Cum se face o teză de licenţă. Disciplinele umaniste, colecţia Biblioteca Italiană, traducere de George Popescu, Editura Pontica, Constanţa, 2000.
pentru Departamentul-Catedra UNESCO, Universitatea din Bucureşti Carmen-Viviana Ciachir, redactor/secretar
12
Anexa 1 (model pagină de titlu) UNIVERSITY OF BUCHAREST DEPARTMENT UNESCO CHAIR ON THE STUDY OF INTER-CULTURAL AND INTER-RELIGIOUS EXCHANGES Master Programme Intercultural Communication Dissertation Paper EXAMPLES OF POSITIVE INTERCULTURAL PRACTICES IN MODERN ITALY Author: Alexandra Vîlcu Scientific Coordinator: Prof. Martin Hauser Bucharest February 2008
13
UNIVERSITÉ DE BUCAREST DÉPARTEMENT-CHAIRE UNESCO D'ÉTUDE DES ÉCHANGES INTERCULTURELS ET INTERRELIGIEUX Programme de Mastère Communication et Management Interculturel Master Thesis L’informel dans le cadre des organisations. Manière cachée du fonctionnement organisationnel Auteur: Cristina Elena Morega Coordonnateur scientifique: Prof. Dr Mathias J. Rossi Bucarest
Juin 2008
14
Anexa 2 (model declaraţie de onestitate) DECLARAŢIE DE ONESTITATE Subsemnatul (a)............................................................................................................, fiul lui ............................... şi al ....................................., identificat cu BI / CI seria .......... nr..............., eliberat de ......................................................., la data de ..............................., CNP ..................................................., declar pe proprie răspundere că la conceperea lucrării de disertaţie cu titlul ................................................................................................. ............................................................................................................................................., sub conducerea ştiinţifică ....................................................................................................., nu am folosit alte surse decât cele menţionate în bibliografie, lucrarea îmi aparţine în întregime şi nu conţine plagiat. De asemenea, declar că la conceprea lucrării de disertaţie am respectat prevederile Metodologiei pentru alcătuirea lucrărilor ştiinţifice elaborate în cadrul Departamentului-Catedra UNESCO pentru schimburi interculturale şi interreligioase, Universitatea din Bucureşti, lucrarea nemaifiind prezentată niciodată la o altă facultate sau instituţie de învătământ superior din ţară sau străinătate, Bucuresti,................................. Prenumele şi numele autorului ....................................................................... Semnătură .....................................

Ce să mai citim? 

Tatăl fondator al Uniunii Europene. 

Colonizarea de pe Marte ! 

Vaccinul genetic