Lucrările ştiinţifice - Ghid

Ghid pentru alcătuirea lucrărilor ştiinţifice elaborate în cadrul Departamentului-Catedra UNESCO pentru schimburi interculturale şi interreligioase, Universitatea din Bucureşti

1
Prezentarea lucrărilor de seminar, de disertaţie sau de cercetare trebuie să răspundă pe deplin cerinţelor academice ale Departamentului-Catedra UNESCO, Universitatea din Bucureşti. În cele ce urmează vom încerca să prezentăm aceste cerinţe sub forma unor norme generale de redactare, tehnoredactare şi corectură, pe care autorii lucrărilor mai sus menţionate ar trebui să le respecte. Normele pe care le vom expune nu pot suplini lipsa altor îndreptare, deoarece suntem conştienţi că ceea ce urmează nu are deloc un caracter exhaustiv. 1. Structura unei lucrări ştiinţifice, redactarea şi tehnoredactarea acesteia 1.1. Coperta 1.2. Pagina de titlu 1.3. Pagina de cuprins 1.4. Introducerea 1.5. Corpul lucrării 1.6. Concluziile 1.7. Aparatul critic 1.8. Bibliografia 1.9. Anexele 1.1. Coperta lucrării trebuie să conţină:
- Denumirea instituţiei de învăţământ superior: UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI;
- Denumirea facultăţii sau a departamentului: DEPARTAMENTUL-CATEDRA UNESCO PENTRU SCHIMBURI INTERCULTURALE ŞI INTERRELIGIOASE;
- Programul de studii: genul şi titulatura (ex.: Program de Master: Management intercultural);
- Tipul lucrării: teză de doctorat, lucrare de disertaţie, lucrare de seminar etc.;
- Prenumele şi numele autorului;
- Gradul didactic, prenumele şi numele conducătorului ştiinţific;

2
- Locul, luna şi anul susţinerii lucrării (ex: Bucureşti, iunie 2010).
1.2. Pagina de titlu va conţine, în plus faţă de elementele de pe copertă, titlul complet şi subtitlul lucrării. Modelul de tehnoredactare a paginii de titlu se regăseşte în Anexa 1 (a se vedea la p. 12 – varianta în limba franceza si la p. 13 – varianta în limba engleză). 1.3. Pagina de cuprins (Sumarul) va apărea imediat după pagina de titlu. Se va utiliza regula structurării pe niveluri (capitole, subcapitole, paragrafe), regăsită apoi în conţinutul propriu-zis al lucrării. Tehnoredactarea acestuia se va face astfel: numărul corespunzător paginii se va trece în dreptul titlului capitolelor şi al subcapitolelor, lăsându-se între ele două spaţii albe (se vor bate două tab-uri de tastatură), după care va apărea o linie oblică şi alte două spaţii albe, urmate de numărul. Ex: „Despre calitatea cercetării / 33”. 1.4. Introducerea va apărea, aşa cum este firesc, la începutul lucrării, nefiind nevoie să fie intitulată într-un anume fel; i se poate spune simplu „Introducere”. În “Introducere” se vor menţiona:
- motivaţia alegerii temei;
- importanţa şi actualitatea temei;
- prezentarea pe scurt a conţinutului lucrării;
- metodologia de lucru;
- eventualele dificultăţi întâmpinate în procesul de documentare.
1.5. Corpul lucrării Reprezintă partea cea mai importantă a unei lucrări ştiinţifice şi de aceea va fi foarte riguros structurată pe unităţi de text: capitole, subcapitole, paragrafe, în funcţie de specificul acestuia. Titlurile de capitol vor fi tehnoredactate cu corp 16 bold de rând, vor fi paginate de preferat pe o pagină nouă, urmate fiind de două rânduri albe despărţitoare faţă de textul propriu-zis. Titlurile de subcapitol vor fi tehnoredactate cu corp 14 bold de rând, urmate fiind de un rând alb despărţitor faţă de textul propriu-zis.
Capitolul va fi numerotat cu cifre arabe, începând cu 1, urmate de punct şi de titlul său: Capitolul 1. Titlul capitolului. Subcapitolele vor fi numerotate astfel: 1.1. Titlul subcapitolului 1,

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Planet REBOOT 

Ttatăl fondator al Uniunii Europene. 

Colonizarea de pe Marte ! 

3
1.2. Titlul subcapitolului 2 ş.a.m.d, iar paragrafele, ca secţiuni ale subcapitolelor, vor fi marcate corespunzător: 1.1.1., 1.1.2. ş.a.m.d.. Această jalonare se va regăsi în conţinutul paginii de cuprins. 1.6. Concluziile Încheierea lucrării cu câteva pagini de concluzii este obligatorie. Ele permit sintetizarea ideilor autorului şi fixarea lor în memoria celui care evaluează lucrarea respectivă. De aceea trebuie evitată tendinţa de a include aici idei sau citate noi, care trebuie să intre în capitolele lucrării. În „Concluzii” nu se vor regăsi decât răspunsurile la problemele propuse spre cercetare şi perspectivele deschise de către aceasta. 1.7. Aparatul critic (referinţele sau trimiterile bibliografice) Lucrarea se va sprijini în mod obligatoriu pe referinţe bibliografice, care urmează să fie precizate în notele de subsol.
Într-o carte de-a sa, celebrul scriitor şi savant Umberto Eco1 spunea că sunt cel puţin opt motive pentru care într-o lucrare ştiinţifică trebuie să apară note. Astfel, notele se folosesc, în opinia lui Eco, pentru:
- a indica sursele citatelor;
- a adăuga alte indicaţii bibliografice de întărire despre un subiect discutat în text;
- a face trimiteri interne (atunci când se folosesc formulele v. infra, supra) şi externe (atunci când se foloseşte cf. = compară, confruntă sau a se vedea, prin care se face o trimitere către un paragraf din lucrare, către un alt capitol sau către o altă carte);
- a introduce un citat de întărire a unui punct de vedere exprimat în text;
- a a da amploare afirmaţiilor făcute în text;
- a corecta unele afirmaţii din text;
- a reda traducerea unui citat din text care era esenţial să fie dat în limbă străină;
- a plăti datorii (fiind vorba de datoriile autorilor de a cita sursele din care s-au extras nişte idei anume).
Eco atrage totodată atenţia că „o notă n-ar trebui niciodată să fie cu adevărat foarte lungă”2. Pe de altă parte, notele nu vor prelua la subsolul paginii informaţii importante şi semnificative, care în mod normal trebuie să rămână în textul propriu-zis al lucrării.
Recomandarea noastră este ca trimiterile bibliografice să apară în subsolul fiecărei pagini, în cuprisul notelor de subsol, în aşa fel încât să poată fi aflată imediat sursa unei informaţii.
1 Umberto Eco, Cum se face o teză de licenţă. Disciplinele umaniste, colecţia Biblioteca Italiană, traducere de George Popescu, Editura Pontica, Constanţa, 2000, pp. 181-182. 2 Ibidem, p. 183.
4
Toate titlurile din note se vor regăsi în “Bibliografie” (a se vedea punctul 1.8. al prezentului ghid). O trimitere bibliografică trebuie să conţină:
- prenumele şi numele autorului (dacă sunt mai mulţi autori pentru o lucrare, prenumele şi numele acestora vor fi despărţite prin punct şi virgulă);
- titlul lucrării;
- colecţia, numărul ediţiei, volumul, traducătorul (dacă e cazul);
- editura (cuvântul „editură” va fi scris numai dacă el face parte din numele editurii respective);
- locul publicării, anul de apariţie;
- numărul paginii (al paginilor) la care se găseşte informaţia utilizată.
ex.:_______________________________ Umberto Eco, Cum se face o teză de licenţă. Disciplinele umaniste, colecţia Biblioteca Italiană, traducere de George Popescu, Editura Pontica, Constanţa, 2000, pp. 181-182. Dacă trimiterea se face la un studiu apărut într-un volum colectiv, vom preciza: prenumele şi numele autorului, titlul complet al studiului (trecut între ghilimele “ ”, cu litere drepte), prepoziţia în, după care apare numele autorului/autorilor, titlul lucrării în care a apărut studiul respectiv (titlu subliniat cu italice), urmate de editură, loc, anul apariţiei şi pagina/paginile respective. Când trimiterea se face la un articol apărut într-o revistă, vom preciza: prenumele şi numele autorului, titlul articolului (trecut între ghilimele, cu litere drepte), prepoziţia în, după care apare titlul revistei (subliniat cu italice), anul apariţiei (trecut, de obicei, cu cifre romane), anul curent, numărul şi paginile între care se află studiul. Prescurtări utilizate pentru redactarea trimiterilor bibliografice:
- op. cit. – când o anume operă a unui autor este citată de mai multe ori pe parcursul lucrării, însă nu la o citare succesivă, ci la una făcută la distanţă. Astfel, prima oară trimiterea se face în întregime, urmând ca apoi să se folosească acest opus citatus („opera citată”) prescurtat op. cit. şi subliniat prin litere cursive.
- Ibidem („aceeaşi operă”, „în acelaşi loc”) – când avem trimitere sau citare succesivă la acelaşi autor şi aceeaşi lucrare. Poate fi acelaşi număr al paginii ca în trimiterea anterioară şi
5
atunci se scrie doar Ibidem; însă dacă este o altă pagină, se va menţiona şi numărul acesteia: Ibidem, p. 203.
- Idem („acelaşi autor”) – când notele urmează una după alta şi în cuprinsul lor se face referire la acelaşi autor, însă opera este diferită, se pune Idem pentru a evita repetarea numelui autorului, după care se scrie titlul lucrării respective.
- apud – când în text folosim o informaţie pe care nu am luat-o direct dintr-o sursă primară, ci dintr-o altă lucrare în care se citează sursa respectivă; astfel, se va cita sursa primară, dar nu se omite a se menţiona apud.
- cf. (confruntă, compară) se foloseşte pentru a indica o comparaţie între puncte de vedere diferite sau asemănătoare.
Tehnoredactarea notelor Textul notelor se va culege cu corp 10, fiind delimitat de textul propriu-zis printr-o linie orizontală care ocupă o treime din lăţimea paginii. Notele vor fi numerotate cu cifre arabe, urmate de un spaţiu alb (blanc), apărând de pe o pagină pe alta în continuitate, de la 1 la n. Cifra care indică numărul notei va apărea, bineînţeles, şi în text, fiind poziţionată în mod diferit, după cum este cazul:
- dacă nota se referă la citarea între ghilimele a unei fraze/propoziţii întregi, încheiate, cifra care indică numărul notei se va amplasa după ghilimelele ce închid citarea respectivă, aşezate la rândul lor după punct). (ex.: „În orice caz, fiţi coerenţi: ori toate notele la subsolul paginii, ori toate notele la sfârşit de capitol, ori note scurte la subsolul paginii şi apendice la sfârşitul lucrării.”3)
- dacă nota se referă la citarea între ghilimele a unei fraze/propoziţii incomplete, cifra care indică numărul notei se va amplasa după ghilimelele ce închid citarea respectivă, iar punctul de la finele propoziţiei/frazei care include citarea va apărea după cifra care indică numărul notei (Ex.: Când lansăm opinii originale, despre care bănuim că ar putea produce reacţii contrare, „a insera o notă parţial reductivă va fi o dovadă nu doar de lealitate ştiinţifică, ci şi de spirit critic”4.)
După fiecare notă, folosirea punctului este obligatorie.
Există două variante de citare binecunoscute: sistemul de citare autor-dată (de origine americană), cunoscut sub numele de sistemul Harvard, şi sistemul autor-număr - cel tradiţional. Cu privire la sistemul autor-număr, U. Eco conchide: „Acest sistem este foarte comod fiindcă,
3 Umberto Eco, op. cit., p. 183. 4 Ibidem, p. 182.
6
dacă nota este la subsolul paginii, atunci cititorul ştie imediat la care operă ne referim”5. Pe acest ultim considerent recomandăm şi noi utilizarea sistemului autor-număr. 1.8. Bibliografia Cuprinde lista tuturor surselor de informaţie utilizate de către autor pentru redactarea lucrării. Ar fi bine să devină un obicei ca la finele unei lucrări să se facă distincţie între bibliografia consultată şi bibliografia temei. Bibliografia consultată (trebuie să apară obligatoriu), după cum îi spune şi numele, este cea din care autorii au extras idei sau citate care le-au susţinut propriile argumentaţii, la aceste surse făcându-se trimiteri bibliografice în locuri precise. În bibliografia temei (poate apărea opţional) autorii pot include cărţile, studiile, articolele care au legătură cu subiectul lucrărilor lor, dar pe care, din motive întemeiate, nu le-au putut fişa. Aceste titluri pot fi, astfel, de folos altor persoane preocupate şi ele de temele respective. Redactarea „Bibliografiei” se va face aplicând criteriul alfabetic numelor autorilor. Dacă acelaşi autor a scris mai multe lucrări care apar în bibliografie, acestea se vor include în ordine cronologică, de la cea mai veche spre cea editată recent. Dacă acelaşi autor a publicat două cărţi în acelaşi an, va trebui să distingem anii prin adăugarea literelor mici (a,b,c etc.) după anul apariţiei (ex. 2007a, 2007b) În cazul cărţilor vor fi menţionate: numele şi prenumele autorului/autorilor, titlul integral al lucrării, colecţia, numărul ediţiei, volumul, traducător (dacă este cazul) editura, locul publicării, anul apariţiei lucrării. Dacă pe coperta unei cărţi nu apare numele autorului, ci doar titlul ei, atunci se vor folosi trei asteriscuri, urmate de virgulă şi apoi de titlul cărţii. (ex. ***, Anuarul General al României. Adrese din Bucureşti şi Districte, 1896-1897, editat de L’Independence roumaine, Bucureşti, 1896. ) În aceste cazuri se aplică criteriul ordonării alfabetice şi pentru ordonarea titlurilor respectivelor cărţi. Când pe coperta unei cărţi nu apare numele autorului, în „Bibliografie” locul său va fi luat de instituţia care editează cartea. (ex. Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” din Bucureşti, DOOM. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.)
5 Ibidem, p. 183.
7
De pe pagina de titlu a unei cărţi pot să lipsească anumite informaţii şi atunci se aplică următoarele soluţii6:
- dacă nu apare localitatea editării, se va scrie [f.l.] („fără loc”);
- dacă nu este trecută editura, se va scrie [f.e.] (fără editură);
- dacă nu este trecut anul, se va scrie [f.a.] (fără an).
Pentru articolele apărute în reviste, se menţionează în ordine: numele şi prenumele autorului/autorilor, titlul articolului (trecut între ghilimele, cu litere drepte), prepoziţia în, după care apare titlul revistei (subliniat cu italice), anul apariţiei (trecut, de obicei, cu cifre romane), anul curent, numărul. Paginile web (aşezate şi acestea în ordine alfabetică) din care s-au extras anumite informaţii vor avea menţionată şi data accesării lor. Această precizare va fi făcută din cel puţin două motive: unul ar fi rigurozitatea alcătuirii tuturor trimiterilor care apar în lucrare şi al doilea ar fi faptul că există posibilitatea ca pagina citată de pe Internet să fie ulterior ştearsă). Pentru tehnoredactarea “Bibliografiei” recomandăm următoarea modalitate: - fiecare “intrare” (rândul care conţine numele şi prenumele autorului) va fi numerotată cu cifre arabe; - rândul care urmează după rândul care conţine numele şi prenumele autorului se va “retrage” cu 1 cm spre dreapta (a se vedea „Bibliografia” prezentului ghid), în aşa fel încât la o simplă privire aruncată peste „Bibliografie”, oricine poate avea o imagine clară asupra tuturor materialelor utilizate la alcătuirea lucrării . 1.9. Anexele (tabele, figuri, grafice, hărţi etc, împărţite, la rândul lor, pe categorii) Anexele pot avea una sau mai multe pagini, care vor fi numerotate consecutiv, şi se vor identifica prin menţionarea: Anexa 1, 2, 3 ş.a.m.d, în partea stângă a paginii. Este de dorit ca tabelele, figurile etc. să fie incluse în anexe, iar în textul propriu-zis să rămână doar cele fără de care textul în sine nu ar avea cursivitate. Declaraţia de onestitate se va regăsi la finele lucrării şi va fi alcătuită conform modelului din Anexa 2 (a se vedea la p. 14 a prezentului ghid varianta în limba română).
6 Petre Anghel, Tehnici de redactare, ediţia a II-a, Casa de Editură Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2007, p. 95.
8
Tehnoredactarea textului lucrării Paginile lucrării trebuie să aibă dimensiuni standard A4 (21 x 29,7 cm). Textul va fi cules cât mai îngrijit şi va fi tehnoredactat pe o singură faţă a colii de hârtie, fără să fie folosite alte culori pentru evidenţiere. Formatul de text trebuie să aibă următoarele margini albe:
- stânga: 3 cm (pentru ca lucrarea să poată fi legată);
- dreapta: 2 cm;
- sus: 2 cm;
- jos: 2 cm;
Textul propriu-zis va fi scris cu litera (font) Times New Roman, mărimea corpului de literă (size) fiind de 12 puncte, cu caractere drepte (regular). Textul va fi imprimat cu spaţiere interliniară (line spacing) la un rând şi jumătate (1,5 linii între rânduri). Notele de subsol pot fi culese cu spaţiere interliniară la un singur rând, cu corp de literă 10, caractere drepte. Separând ideile dintr-un text, alineatele nu încep de la marginea stângă a rândului, ci după un spaţiu liber de 1 cm (tab). Ar fi indicat ca pe o pagină să apară maximum patru, cinci alineate, fără spaţii libere (rânduri goale) între ele. Alinierea paragrafelor va fi făcută la ambele capete de rând (Justify). Numerotarea paginilor. Se numerotează toate paginile, chiar dacă numărul paginii/coloncifrul (page number) nu e vizibil peste tot în lucrare (aşa cum se întâmplă pe pagina de titlu, pe cea cu Cuprinsul sau pe cea cu mulţumirile, deoarece toate acestea sunt pagini noi). Toate paginile se vor lua în calcul la numerotare, coloncifrul plasându-se în spaţiul liber din partea de jos a paginii, în mod centrat (center). Forme de evidenţiere în text. De preferat este ca acestea să fie cât mai puţine. Caracterele bold sau aldinele se vor folosi doar pentru evidenţierea textului din pagina de titlu, a titlurilor capitolelor, subcapitolelor, paragrafelor. Caracterele italice sau cursivele vor apărea în scrierea termenilor în limbi străine şi când se redau titlurile cărţilor şi revistelor, în general titlurile operelor. Titlurile articolelor sau studiilor incluse într-un volum (al cărui titlu este deja redat cu cursive), se scriu în ghilimele, cu litere drepte.
9
2. Corectura Înainte de a fi predată pentru evaluare către comisia de examinare sau pentru publicare, o lucrare trebuie corectată şi din punctul de vedere al respectării normelor ortografice şi de punctuaţie. La acest capitol trebuie să se aibă în vedere câteva aspecte care nu sunt deloc de neglijat:
- în faza finală a unei lucrări textul trebuie să fie integral printat cu semne diacritice specifice alfabetului limbii române (în cazul lucrărilor scrise în limba română);
- spaţiile de dinaintea sau de după semnele de punctuaţie trebuie uniformizate, astfel încât după punct [.] şi după virgulă [,] (în cazul numerelor cu zecimale), după două puncte [:] (în cazul fracţiilor), după linia de unire [-] (în cazul numelor proprii şi al cuvintelor compuse), în citarea studiilor şi articolelor (când se indică paginile între care acestea figurează) şi atunci când se specifică durata vieţii unui autor, după linia de pauză nu se lasă spaţiu. Tot astfel se procedează înaintea semnelor de punctuaţie;
- după virgulă, punct, semn de întrebare şi de exclamare, punct şi virgulă, două puncte se lasă un spaţiu liber;
- înainte şi după folosirea liniei de pauză se lasă spaţiu liber.
Ne permitem să recomandăm două lucrări cu ajutorul cărora, suntem convinşi, autorii de lucrări ştiinţifice vor redacta fără reproş. Este vorba de:
- Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” din Bucureşti, Îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, Ediţia a V-a, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995.
- Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” din Bucureşti, DOOM. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.
3. Plagiatul
Conform Codului de etică al Universităţii din Bucureşti, “plagiatul sau însuşirea de către un autor a rezultatelor muncii altui autor (indiferent dacă este vorba de reproducerea exactă a unui text sau de reformularea unei idei cu adevărat originale), fără ca acestea din urmă să fie menţionate ca sursă a textului sau a ideii respective, constituie o fraudă intelectuală şi se sancţionează în conformitate cu gravitatea pe care o prezintă”7.
7 http://www.unibuc.ro/ro/cod_etica_ro (accesat 03.03.2010).
10
Plagiatul poate fi voluntar (numit şi plagiat propriu-zis) sau involuntar (petrecut atunci când se foloseşte greşit sistemul de citare sau nu se indică sursa unui material). Constituie cazuri de plagiat:
- preluarea unui text al unui alt autor, indiferent de suportul utilizat pentru publicare (carte, revistă, pagini web etc), fără utilizarea ghilimelelor şi a trimiterilor bibliografice;
- prezentarea unui citat dintr-un text al altui autor ca parafrază (repovestirea ideii sau a argumentului unui autor), fără utilizarea semnelor convenţionale de citare (ghilimele şi trimiteri bibliografice);
- preluarea unui text fără referinţe clare, cu modificarea topicii, a unor expresii din cuprinsul său şi/sau inversarea unor paragrafe, capitole etc;
- compilaţia de fragmente din mai multe surse, fără trimiteri bibliografice clare la textele sursă;
- utilizarea excesivă a altor surse, în detrimentul propriului aport.
4. Observaţii finale Lucrarea de disertaţie trebuie sa aibă minim 60 de pagini de text (fără anexe), corect şi lizibil paginat. Obiectivele lucrării trebuie să fie bine enunţate şi explicate. Titlul lucrării, titlurile capitolelor şi subcapitolelor să reflecte într-un mod adecvat conţinutul. Lucrarea trebuie să aibă o introducere şi o concluzie. Capitolele lucrării să cuprindă un paragraf introductiv şi un paragraf final cu concluzii. Trebuie să existe treceri logice şi coerente între capitolele, subcapitolele şi paragrafele lucrării. Termenii şi noţiunile utilizate să fie definite şi corect folosite. Trimiterile bibliografice trebuie să fie făcute pe baza unor lucrări de referinţă, evitându-se utilizarea excesivă a resurselor web. Recursul la citate să fie justificat şi echilibrat. Lucrarea trebuie să aibă un nivel academic, nu să fie un simplu colaj de informaţii luate din diverse surse. Ea trebuie să cuprindă şi puncte de vedere proprii, originale, interesante, care să poată fi probate ştiinţific.
11
Bibliografie
1. Anghel, Petre, Tehnici de redactare, ediţia a II-a, Casa de Editură Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2007
2. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, elaborată la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din Bucureşti, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.
3. Chelcea, Septimiu, Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat, un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane, ediţia a III-a revăzută, Comunicare.ro, Bucureşti, 2005.
4. Eco, Umberto Eco, Cum se face o teză de licenţă. Disciplinele umaniste, colecţia Biblioteca Italiană, traducere de George Popescu, Editura Pontica, Constanţa, 2000.
pentru Departamentul-Catedra UNESCO, Universitatea din Bucureşti Carmen-Viviana Ciachir, redactor/secretar
12
Anexa 1 (model pagină de titlu) UNIVERSITY OF BUCHAREST DEPARTMENT UNESCO CHAIR ON THE STUDY OF INTER-CULTURAL AND INTER-RELIGIOUS EXCHANGES Master Programme Intercultural Communication Dissertation Paper EXAMPLES OF POSITIVE INTERCULTURAL PRACTICES IN MODERN ITALY Author: Alexandra Vîlcu Scientific Coordinator: Prof. Martin Hauser Bucharest February 2008
13
UNIVERSITÉ DE BUCAREST DÉPARTEMENT-CHAIRE UNESCO D'ÉTUDE DES ÉCHANGES INTERCULTURELS ET INTERRELIGIEUX Programme de Mastère Communication et Management Interculturel Master Thesis L’informel dans le cadre des organisations. Manière cachée du fonctionnement organisationnel Auteur: Cristina Elena Morega Coordonnateur scientifique: Prof. Dr Mathias J. Rossi Bucarest
Juin 2008
14
Anexa 2 (model declaraţie de onestitate) DECLARAŢIE DE ONESTITATE Subsemnatul (a)............................................................................................................, fiul lui ............................... şi al ....................................., identificat cu BI / CI seria .......... nr..............., eliberat de ......................................................., la data de ..............................., CNP ..................................................., declar pe proprie răspundere că la conceperea lucrării de disertaţie cu titlul ................................................................................................. ............................................................................................................................................., sub conducerea ştiinţifică ....................................................................................................., nu am folosit alte surse decât cele menţionate în bibliografie, lucrarea îmi aparţine în întregime şi nu conţine plagiat. De asemenea, declar că la conceprea lucrării de disertaţie am respectat prevederile Metodologiei pentru alcătuirea lucrărilor ştiinţifice elaborate în cadrul Departamentului-Catedra UNESCO pentru schimburi interculturale şi interreligioase, Universitatea din Bucureşti, lucrarea nemaifiind prezentată niciodată la o altă facultate sau instituţie de învătământ superior din ţară sau străinătate, Bucuresti,................................. Prenumele şi numele autorului ....................................................................... Semnătură .....................................

Ce să mai citim? 

Tatăl fondator al Uniunii Europene. 

Colonizarea de pe Marte ! 

Vaccinul genetic