Parti de Propozitie

Cuvântul subiect are mai multe conotaţii, toate fiind axate pe aceeaşi interpretare a noţiunii: ceva sau cineva care efectuează acţiunea intr-o propoziţie, ceva sau cineva despre care se face referire (prin vorbire, scriere,etc).

• Subiect (în filozofie) defineşte partea referitoare la conştiinţă în relaţia obiect/subiect.
• Subiect (în gramatică) sau subiectul gramatical defineşte acea parte principală a propoziţiei care efectuează acţiunea. Subiectul gramatical poate fi exprimat prin:
• substantiv în nominativ: Maşina pleacă.
• locuţiune substantivală: Darea de seamă a fost întocmită repede.
• numeral cu valoare substantivală în nominativ
• cardinal: Doi se ceartă.
• colectiv: Amândoi au fost la munte.
• fracţionar: Un sfert costă mult mai puţin.
• distributiv: Câte doi merg pe coridor.
• ordinal: Al doilea merita să câştige.
• pronume în nominativ
• personal: Noi am lucrat, nu voi.
• de politeţe: Dumneavoastră aţi mers la faţa locului.
• posesiv: Al meu este primul.
• demonstrativ: Acela este cel mai deştept.
• nehotărât: Toţi au dreptul la cuvânt.
• negativ: Nici unul nu a ascultat.
• interogativ: Cine nu a înţeles?
• relativ: M-a întrebatcine nu a înţeles.
• verb
• infinitiv: A vedea un film bun este o plăcere.
• supin: De plătit mai puţin este convenabil.
• gerunziu (numai după un reflexiv-pasiv impersonal): Se aude gemând.
• locuţiune verbală
• infinitiv: E greu a pune pe roate o afacere.
• supin: Este uşor de băgat de seamă diferenţa.
• interjecţie (numai după un reflexiv-pasiv impersonal): S-a auzit pleosc! după ce a sărit în apă.

• Subiect, în sensul general al conotaţiei date acestui cuvânt, reprezintă locul, acţiunea, obiectul, fiinţa, conceptul abstract, s.a.m.d., tema despre care se vorbeşte sau scrie, la care se face referire.
• Câteva exemple ar putea fi următoarele:
• Subiectul excursiei nostru de azi este muntele Cozia şi împrejurimile sale.
• Testarea acestui mic program de calculare a radăcinii reale a oricărei ecuaţii de grad trei a fost subiectul acestei experimentări.

Predicatul este partea principală de propoziţie care atribuie subiectului o acţiune, o stare sau o insuşire.

Predicatul poate fi exprimat prin:

• verb la mod personal
• adverb predicativ

Poate|¹ că întelegi|².

• interjecţie cu valoare predicativă

Pupăza zbrr! pe-o dugheană. — Ion Creangă, Amintiri din copilărie

• intonaţie predicativă

Vorba lungă, sărăcia omului. — Folclor

• locuţiune verbală

A stat de veghe toată noaptea.

• locuţiune adverbială predicativă

Fără doar şi poate că se va întoarce

Wiki: Predicat

Predicatul este partea principală de propoziţie care atribuie subiectului o acţiune, o stare sau o insuşire.

Predicatul poate fi exprimat prin:

• verb la mod personal
• adverb predicativ

Poate|¹ că întelegi|².

• interjecţie cu valoare predicativă

Pupăza zbrr! pe-o dugheană. — Ion Creangă, Amintiri din copilărie

• intonaţie predicativă

Vorba lungă, sărăcia omului. — Folclor

• locuţiune verbală

A stat de veghe toată noaptea.

• locuţiune adverbială predicativă

Fără doar şi poate că se va întoarce.

Cuprins:
1. Clasificare
2. Punctuaţie
3. Acord
4. Bibliografie

Gramatică

Morfologie

Parte de vorbire

Sintaxă

Cazuri

Sintaxa propoziţiei

Parte de propoziţie

• Atribut

• Complement

• Predicat

• Nume predicativ

• Subiect

Sintaxa frazei

Propoziţie subordonată

Propoziţie circumstanţială

1. Clasificare

Predicatul se clasifică în

• Predicat verbal - arată ce face subiectul şi îi atribuie acestuia o acţiune:

În faţă răsărise luna. — Fănuş Neagu, Dincolo de nisipuri

Predicatul verbal este exprimat prin verbe la moduri personale:

·         Indicativ: citesc, citeam, citii, am citit, citisem, voi citi

·         Imperativ: citeşte

·         Conjunctiv: să citesc, să fi citit

·         Condiţional-optativ: aş citi, aş fi citit

• Predicat nominal - atribuie o insuşire sau o calitate subiectului şi arată cine este, ce este şi cum este subiectul.

Unu-i moldovan,

Unu-i ungurean

Şi unu-i vrâncean. — Mioriţa

Predicatul nominal este format din verb copulativ şi nume predicativ.

Vebele copulative sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a rămâne, a însemna, a părea, a se naşte, a ieşi, a se face.

2. Punctuaţie

Predicatul, verbal sau nominal, nu se desparte prin virgulă de subiect.

A fost un împărat.

Se folosesc virgule când între subiect şi predicat s-a intercalat o parte de propoziţie sau o propoziţie:

Greuceanu, care văzu lipsa paloşului|², a plecat.|¹

Cuvintele care alcătuiesc numele predicativ multiplu se despart de virgulă când nu sunt legate prin conjuncţia şi ori sau.

3. Acord

În numeroase limbi, inclusiv limba română, predicatul se acordă cu subiectul. Acordul constă în modificarea formei predicatului în funcţie de caracteristicile subiectului. În limba română acordul se face în persoană şi număr, şi dacă predicatul este nominal sau exprimat printr-un verb la diateza pasivă acordul se face şi în gen.

Acord în persoană şi număr:

• Eu nu înţeleg.
• Voi aşteptaţi aici.
• A răsărit luna.

Acord suplimentar în gen:

• Mama e supărată.
• Au fost plantaţi o sută de brazi.

•  

Atributul este partea secundară de propoziţie care determină un substantiv sau un substitut al acestuia (pronume, numeral sau adjectiv substantivizat) pe care îl precizează, îl identifică sau îl califică indicând o caracteristiă sau o calitate a acestuia. Răspunde la întrebările: care?, ce fel de?, al/a/ai/ale cui?, câti?, câte?.

Subordonarea se realizeaza prin:

• acord când atributul este exprimat prin adjectiv, verb la participiu sau numeral
• aderenţă când atributul este exprimat prin locuţiune adjectivală sau adjectiv invariabil

În topica normală, atributul este poziţionat:

• după regent dacă este exprimat prin:
• adjectiv calificativ
• determinativ
• adjectiv pronominal de întărire
• pronominal posesiv
• sau locuţiune adjectivală

• înaintea regentului dacă este exprimat prin:
• numeral
• adjectiv pronominal relativ
• adjectiv pronominal demonstrativ
• adjectiv pronominal nehotărât
• adjectiv pronominal negativ
• locuţiune adjectivală

2. Clasificare

Atributul se clasifică după valoarea părţii de vorbire prin care este exprimat în:

• Atribut adjectival
• Atribut substantival
• Atribut pronominal
• Atribut verbal
• Atribut adverbial
• Atribut interjecţional

Atributul este partea secundară de propoziţie care determină un substantiv, un pronume sau alt cuvânt cu valoare de substantiv.

Atributul determină:

a) un substantiv: "Urcând şoseaua cea mare şerpuită peste Stânişoara, Vitoria şi Gheoghiţă auziră glasul puhoaielor" (Mihail Sadoveanu, Baltagul)

b) un pronume: "Toate acestea vor fi rezolvate curând."

c) o parte de vorbire exprimată prin substantiv: "Trei dintre ei sunt matematicieni.

ATRIBUTUL

A. DEFINIŢIE

Partea secundara de propoziţie care determina un Øsubstantiv sau un substitut al acestuia (pronume sau numeral):  Elevul harnic învaţă.

Noi, elevii, mergem în excursie. Doi dintre ei au plecat. - Răspunde la întrebările: care? ce fel de? cât? câtă? câţi? câte? al (a, ai, ale) cui? al (a) câtelea (câta)? - Atributul se recunoaşte după întrebări şi după termenul regent, iar felul lui se stabileşte după partea de vorbire prin care se exprimă.

B. CLASIFICAREA ATRIBUTELOR

1. Atributul substantival se exprima printr-un substantiv propriu-zis sau provenit din alte părţi de vorbire ori prin numeral cu valoare substantivală şi se împarte în: a) atribut substantival genitival care stă în cazul G, fără prepoziţie sau locuţiune prepoziţională şi se exprimă prin: - substantiv comun sau propriu:

 Cartea elevului este îngrijită. Meritul lui MihaiØ este apreciat.

- numeral cardinal ordinal, colectiv, distributiv şi fracţionar:

 Meritele celor trei sunt de necontestat.Ø

b) atribut substantival prepoziţional, care stă în cazurile Ac, G şi D, precedate de prepoziţii sau locuţiuni prepoziţionale şi se exprimă prin: - substantiv comun sau propriu:

 Cartea de citire este pe banca.Ø

Măsurile împotriva lui Mihai au fost nedrepte.

Oameni asemenea părinţilor lui, rar găseşti.

- numeral cardinal, ordinal, colectiv, fracţionar, distributiv

 Cărţile de la cei doi au fost interesante. MergemØ în grupuri de câte doi. Sancţiunile împotriva celor doi au fost aspre. Succesul datorită celor doi a fost impresionant.

c) atribut substantival apoziţional, care aduce o explicaţie, face o precizare ş stă în toate cele cinci cazuri, exprimându-se prin: - substantiv comun sau propriu:

 Elevul Popescu învaţă. Pe elevul Popescu l-amØ văzut în oraş. Pe colegul meu, pe Mihai, l-am văzut în parc. I-am dat vecinului meu, lui Gigel, o minge. Cartea băiatului său, a studentului, mi-a folosit. Băiete, elevule, vino la mine!

- numeral cardinal, ordinal, colectiv, fracţionar:

 Colegii mei, doi dintre ei, au fost la meci.Ø

Se ia această parte, o doime, din întreg. Nu eliminăm decât o parte, o treime. Îi dau copilului, celui de-al doilea, o minge. Cărţile lor, ale amândurora, mi-au fost de folos. d) atribut substantival în Ac. şi D. fără prepoziţie:

 Satisfacerea un timp a doleanţelor este oØ necesitate. El este nepot Mariei. Am asistat la înmânarea de medalii unor sportivi.

2. Atributul pronominal se exprimă prin pronume de diverse feluri şi are aceleaşi feluri ca şi atributul substantival: a) atributul pronominal genitival

 Cărţile lor se află pe bancă.Ø

b) atribut pronominal prepoziţional:

 Cărţile de la el sunt interesante. Lauda de sineØ nu miroase a bine. De care carte citeşti?

c) atribut pronominal apoziţional:

 Colegii, ei, n-au fost de acord cu propunereaØ făcută. Pe fratele meu, pe el, nu îl vorbeşte nimeni de rău. Băiete, tu de acolo, vino repede!

d) atribut pronominal în dativ fără prepoziţie:

 Păru-i atingea pământul. Atribuirea de premiiØ acestora le-a stârnit invidia. - atributul pronominal, cu excepţia celui apoziţional, nu se acordă cu termenul regent.

3. Atributul adjectival se exprima prin adjective propriu-zise, prin adjective pronominale şi prin părţi de vorbire cu valoare adjectivală: - adjective propriu-zise, la orice grad de comparaţie:

 Elevul harnic învaţă.Ø

- adjective pronominale posesive, de întărire, demonstrative, nehotărâte, interogative, relative, negative:

 Cărţile mele sunt noi.Ø

El însuşi a fost acolo. Toţi copiii sunt acolo. - numerale cardinale, ordinale, colective, distributive, multiplicative:

 Doi elevi învaţă. Al treilea elev citeşte.Ø Amândoi copiii au plecat.

- verbele la participiu şi gerunziu acordat:

 Cartea citită mi-a plăcut. Coşuri fumegândeØ poluează atmosfera. - atributul adjectival se acordă întotdeauna în gen, număr şi caz cu termenul regent.

4. Atributul verbal se exprimă prin verbe la modurile infinitiv supin şi gerunziu neacordat:

 Elevii au datoria de a chiuli. Problema deØ rezolvat n-a fost dificilă. Pomi gemând de rod străjuiesc şoseaua.

5. Atributul adverbial se exprimă prin adverbe cu sau fără prepoziţii şi prin locuţiuni adverbiale:

 Sportivii exersează mersul înapoi. Băiatul deØ acolo este prietenul meu. Staţionarea în faţă este interzisă.

6. Atributul interjecţional se exprimă prin interjecţie:

 Strigătul bravo! se auzea pe tot stadionul.Ø

Complementul este partea secundară de propoziţie care determină un verb sau o locuţiune verbală.

. Clasificarea complementelor

• Complementul direct
• Complementul indirect
• Complementul de agent
• Complementul circumstanţial

Un complement direct semnifică în gramatică un element sau o parte a propoziţiei care este definit/ă de relaţia directă pe care o are cu predicatul propoziţiei. Complementul direct este partea secundară de propoziţie care determină un verb tranzitiv sau o interjecţie şi d.p.d.v. semantic indică obiectul asupra căruia se acţionează.

Complement direct poate fi determinat folosindu-se întrebările: pe cine? sau ce?

omplementul direct poate fi exprimat prin:

1. Substantiv sau locuţiune substantivală în cazul acuzativ, precedat sau nu de prepoziţia "pe".
2. Verb la modul infinitiv, gerunziu sau supin
3. Interjecţie

Complementul indirect este partea secundară de propoziţie care determină un verb tranzitiv sau o interjecţie şi d.p.d.v. semantic indică obiectul asupra căruia se resfrânge indirect acţiunea verbului sau căruia i se atribuie o acţiune, o însuşire sau o caracteristică exprimată prin cuvântul determinat.

Complementul indirect poate fi exprimat prin:

• substantiv in cazul DATIV: Îi voi da colegului acest creion.
• substantiv in cazul ACUZATIV: Am discutat despre emisiune.
• substantiv in cazul GENITIV: S-au napustit asupra cireselor.
• pronume in cazurile ACUZATIV, DATIV, GENITIV: personal - I-am adus hainele.
• pronume in cazurile ACUZATIV, DATIV, GENITIV: demonstrativ - S-a gandit la celălalt.
• pronume in cazurile ACUZATIV, DATIV, GENITIV: posesiv - S-a gandit la al său.
• pronume in cazurile ACUZATIV, DATIV, GENITIV: reflexiv - Şi-a adus materialele.
• numeral cardinal in cazurile ACUZATIV, GENITIV, DATIV: A telefonat celor doi.
• numeral ordinal in cazurile ACUZATIV, GENITIV, DATIV: S-au aliat impotriva celui de-al doilea.
• verb la modul infinitiv: Era obisnuit a nota schimbarile.
• verb la modul gerunziu: S-a plictisit tăcând.
• verb la modul supin: Se va satura de scris.