Parti de Propozitie

Cuvântul subiect are mai multe conotaţii, toate fiind axate pe aceeaşi interpretare a noţiunii: ceva sau cineva care efectuează acţiunea intr-o propoziţie, ceva sau cineva despre care se face referire (prin vorbire, scriere,etc).

• Subiect (în filozofie) defineşte partea referitoare la conştiinţă în relaţia obiect/subiect.
• Subiect (în gramatică) sau subiectul gramatical defineşte acea parte principală a propoziţiei care efectuează acţiunea. Subiectul gramatical poate fi exprimat prin:
• substantiv în nominativ: Maşina pleacă.
• locuţiune substantivală: Darea de seamă a fost întocmită repede.
• numeral cu valoare substantivală în nominativ
• cardinal: Doi se ceartă.
• colectiv: Amândoi au fost la munte.
• fracţionar: Un sfert costă mult mai puţin.
• distributiv: Câte doi merg pe coridor.
• ordinal: Al doilea merita să câştige.
• pronume în nominativ
• personal: Noi am lucrat, nu voi.
• de politeţe: Dumneavoastră aţi mers la faţa locului.
• posesiv: Al meu este primul.
• demonstrativ: Acela este cel mai deştept.
• nehotărât: Toţi au dreptul la cuvânt.
• negativ: Nici unul nu a ascultat.
• interogativ: Cine nu a înţeles?
• relativ: M-a întrebatcine nu a înţeles.
• verb
• infinitiv: A vedea un film bun este o plăcere.
• supin: De plătit mai puţin este convenabil.
• gerunziu (numai după un reflexiv-pasiv impersonal): Se aude gemând.
• locuţiune verbală
• infinitiv: E greu a pune pe roate o afacere.
• supin: Este uşor de băgat de seamă diferenţa.
• interjecţie (numai după un reflexiv-pasiv impersonal): S-a auzit pleosc! după ce a sărit în apă.

• Subiect, în sensul general al conotaţiei date acestui cuvânt, reprezintă locul, acţiunea, obiectul, fiinţa, conceptul abstract, s.a.m.d., tema despre care se vorbeşte sau scrie, la care se face referire.
• Câteva exemple ar putea fi următoarele:
• Subiectul excursiei nostru de azi este muntele Cozia şi împrejurimile sale.
• Testarea acestui mic program de calculare a radăcinii reale a oricărei ecuaţii de grad trei a fost subiectul acestei experimentări.

Predicatul este partea principală de propoziţie care atribuie subiectului o acţiune, o stare sau o insuşire.

Predicatul poate fi exprimat prin:

• verb la mod personal
• adverb predicativ

Poate|¹ că întelegi|².

• interjecţie cu valoare predicativă

Pupăza zbrr! pe-o dugheană. — Ion Creangă, Amintiri din copilărie

• intonaţie predicativă

Vorba lungă, sărăcia omului. — Folclor

• locuţiune verbală

A stat de veghe toată noaptea.

• locuţiune adverbială predicativă

Fără doar şi poate că se va întoarce

Wiki: Predicat

Predicatul este partea principală de propoziţie care atribuie subiectului o acţiune, o stare sau o insuşire.

Predicatul poate fi exprimat prin:

• verb la mod personal
• adverb predicativ

Poate|¹ că întelegi|².

• interjecţie cu valoare predicativă

Pupăza zbrr! pe-o dugheană. — Ion Creangă, Amintiri din copilărie

• intonaţie predicativă

Vorba lungă, sărăcia omului. — Folclor

• locuţiune verbală

A stat de veghe toată noaptea.

• locuţiune adverbială predicativă

Fără doar şi poate că se va întoarce.

Cuprins:
1. Clasificare
2. Punctuaţie
3. Acord
4. Bibliografie

Gramatică

Morfologie

Parte de vorbire

Sintaxă

Cazuri

Sintaxa propoziţiei

Parte de propoziţie

• Atribut

• Complement

• Predicat

• Nume predicativ

• Subiect

Sintaxa frazei

Propoziţie subordonată

Propoziţie circumstanţială

1. Clasificare

Predicatul se clasifică în

• Predicat verbal - arată ce face subiectul şi îi atribuie acestuia o acţiune:

În faţă răsărise luna. — Fănuş Neagu, Dincolo de nisipuri

Predicatul verbal este exprimat prin verbe la moduri personale:

·         Indicativ: citesc, citeam, citii, am citit, citisem, voi citi

·         Imperativ: citeşte

·         Conjunctiv: să citesc, să fi citit

·         Condiţional-optativ: aş citi, aş fi citit

• Predicat nominal - atribuie o insuşire sau o calitate subiectului şi arată cine este, ce este şi cum este subiectul.

Unu-i moldovan,

Unu-i ungurean

Şi unu-i vrâncean. — Mioriţa

Predicatul nominal este format din verb copulativ şi nume predicativ.

Vebele copulative sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a rămâne, a însemna, a părea, a se naşte, a ieşi, a se face.

2. Punctuaţie

Predicatul, verbal sau nominal, nu se desparte prin virgulă de subiect.

A fost un împărat.

Se folosesc virgule când între subiect şi predicat s-a intercalat o parte de propoziţie sau o propoziţie:

Greuceanu, care văzu lipsa paloşului|², a plecat.|¹

Cuvintele care alcătuiesc numele predicativ multiplu se despart de virgulă când nu sunt legate prin conjuncţia şi ori sau.

3. Acord

În numeroase limbi, inclusiv limba română, predicatul se acordă cu subiectul. Acordul constă în modificarea formei predicatului în funcţie de caracteristicile subiectului. În limba română acordul se face în persoană şi număr, şi dacă predicatul este nominal sau exprimat printr-un verb la diateza pasivă acordul se face şi în gen.

Acord în persoană şi număr:

• Eu nu înţeleg.
• Voi aşteptaţi aici.
• A răsărit luna.

Acord suplimentar în gen:

• Mama e supărată.
• Au fost plantaţi o sută de brazi.

•  

Atributul este partea secundară de propoziţie care determină un substantiv sau un substitut al acestuia (pronume, numeral sau adjectiv substantivizat) pe care îl precizează, îl identifică sau îl califică indicând o caracteristiă sau o calitate a acestuia. Răspunde la întrebările: care?, ce fel de?, al/a/ai/ale cui?, câti?, câte?.

Subordonarea se realizeaza prin:

• acord când atributul este exprimat prin adjectiv, verb la participiu sau numeral
• aderenţă când atributul este exprimat prin locuţiune adjectivală sau adjectiv invariabil

În topica normală, atributul este poziţionat:

• după regent dacă este exprimat prin:
• adjectiv calificativ
• determinativ
• adjectiv pronominal de întărire
• pronominal posesiv
• sau locuţiune adjectivală

• înaintea regentului dacă este exprimat prin:
• numeral
• adjectiv pronominal relativ
• adjectiv pronominal demonstrativ
• adjectiv pronominal nehotărât
• adjectiv pronominal negativ
• locuţiune adjectivală

2. Clasificare

Atributul se clasifică după valoarea părţii de vorbire prin care este exprimat în:

• Atribut adjectival
• Atribut substantival
• Atribut pronominal
• Atribut verbal
• Atribut adverbial
• Atribut interjecţional

Atributul este partea secundară de propoziţie care determină un substantiv, un pronume sau alt cuvânt cu valoare de substantiv.

Atributul determină:

a) un substantiv: "Urcând şoseaua cea mare şerpuită peste Stânişoara, Vitoria şi Gheoghiţă auziră glasul puhoaielor" (Mihail Sadoveanu, Baltagul)

b) un pronume: "Toate acestea vor fi rezolvate curând."

c) o parte de vorbire exprimată prin substantiv: "Trei dintre ei sunt matematicieni.

ATRIBUTUL

A. DEFINIŢIE

Partea secundara de propoziţie care determina un Øsubstantiv sau un substitut al acestuia (pronume sau numeral):  Elevul harnic învaţă.

Noi, elevii, mergem în excursie. Doi dintre ei au plecat. - Răspunde la întrebările: care? ce fel de? cât? câtă? câţi? câte? al (a, ai, ale) cui? al (a) câtelea (câta)? - Atributul se recunoaşte după întrebări şi după termenul regent, iar felul lui se stabileşte după partea de vorbire prin care se exprimă.

B. CLASIFICAREA ATRIBUTELOR

1. Atributul substantival se exprima printr-un substantiv propriu-zis sau provenit din alte părţi de vorbire ori prin numeral cu valoare substantivală şi se împarte în: a) atribut substantival genitival care stă în cazul G, fără prepoziţie sau locuţiune prepoziţională şi se exprimă prin: - substantiv comun sau propriu:

 Cartea elevului este îngrijită. Meritul lui MihaiØ este apreciat.

- numeral cardinal ordinal, colectiv, distributiv şi fracţionar:

 Meritele celor trei sunt de necontestat.Ø

b) atribut substantival prepoziţional, care stă în cazurile Ac, G şi D, precedate de prepoziţii sau locuţiuni prepoziţionale şi se exprimă prin: - substantiv comun sau propriu:

 Cartea de citire este pe banca.Ø

Măsurile împotriva lui Mihai au fost nedrepte.

Oameni asemenea părinţilor lui, rar găseşti.

- numeral cardinal, ordinal, colectiv, fracţionar, distributiv

 Cărţile de la cei doi au fost interesante. MergemØ în grupuri de câte doi. Sancţiunile împotriva celor doi au fost aspre. Succesul datorită celor doi a fost impresionant.

c) atribut substantival apoziţional, care aduce o explicaţie, face o precizare ş stă în toate cele cinci cazuri, exprimându-se prin: - substantiv comun sau propriu:

 Elevul Popescu învaţă. Pe elevul Popescu l-amØ văzut în oraş. Pe colegul meu, pe Mihai, l-am văzut în parc. I-am dat vecinului meu, lui Gigel, o minge. Cartea băiatului său, a studentului, mi-a folosit. Băiete, elevule, vino la mine!

- numeral cardinal, ordinal, colectiv, fracţionar:

 Colegii mei, doi dintre ei, au fost la meci.Ø

Se ia această parte, o doime, din întreg. Nu eliminăm decât o parte, o treime. Îi dau copilului, celui de-al doilea, o minge. Cărţile lor, ale amândurora, mi-au fost de folos. d) atribut substantival în Ac. şi D. fără prepoziţie:

 Satisfacerea un timp a doleanţelor este oØ necesitate. El este nepot Mariei. Am asistat la înmânarea de medalii unor sportivi.

2. Atributul pronominal se exprimă prin pronume de diverse feluri şi are aceleaşi feluri ca şi atributul substantival: a) atributul pronominal genitival

 Cărţile lor se află pe bancă.Ø

b) atribut pronominal prepoziţional:

 Cărţile de la el sunt interesante. Lauda de sineØ nu miroase a bine. De care carte citeşti?

c) atribut pronominal apoziţional:

 Colegii, ei, n-au fost de acord cu propunereaØ făcută. Pe fratele meu, pe el, nu îl vorbeşte nimeni de rău. Băiete, tu de acolo, vino repede!

d) atribut pronominal în dativ fără prepoziţie:

 Păru-i atingea pământul. Atribuirea de premiiØ acestora le-a stârnit invidia. - atributul pronominal, cu excepţia celui apoziţional, nu se acordă cu termenul regent.

3. Atributul adjectival se exprima prin adjective propriu-zise, prin adjective pronominale şi prin părţi de vorbire cu valoare adjectivală: - adjective propriu-zise, la orice grad de comparaţie:

 Elevul harnic învaţă.Ø

- adjective pronominale posesive, de întărire, demonstrative, nehotărâte, interogative, relative, negative:

 Cărţile mele sunt noi.Ø

El însuşi a fost acolo. Toţi copiii sunt acolo. - numerale cardinale, ordinale, colective, distributive, multiplicative:

 Doi elevi învaţă. Al treilea elev citeşte.Ø Amândoi copiii au plecat.

- verbele la participiu şi gerunziu acordat:

 Cartea citită mi-a plăcut. Coşuri fumegândeØ poluează atmosfera. - atributul adjectival se acordă întotdeauna în gen, număr şi caz cu termenul regent.

4. Atributul verbal se exprimă prin verbe la modurile infinitiv supin şi gerunziu neacordat:

 Elevii au datoria de a chiuli. Problema deØ rezolvat n-a fost dificilă. Pomi gemând de rod străjuiesc şoseaua.

5. Atributul adverbial se exprimă prin adverbe cu sau fără prepoziţii şi prin locuţiuni adverbiale:

 Sportivii exersează mersul înapoi. Băiatul deØ acolo este prietenul meu. Staţionarea în faţă este interzisă.

6. Atributul interjecţional se exprimă prin interjecţie:

 Strigătul bravo! se auzea pe tot stadionul.Ø

Complementul este partea secundară de propoziţie care determină un verb sau o locuţiune verbală.

. Clasificarea complementelor

• Complementul direct
• Complementul indirect
• Complementul de agent
• Complementul circumstanţial

Un complement direct semnifică în gramatică un element sau o parte a propoziţiei care este definit/ă de relaţia directă pe care o are cu predicatul propoziţiei. Complementul direct este partea secundară de propoziţie care determină un verb tranzitiv sau o interjecţie şi d.p.d.v. semantic indică obiectul asupra căruia se acţionează.

Complement direct poate fi determinat folosindu-se întrebările: pe cine? sau ce?

omplementul direct poate fi exprimat prin:

1. Substantiv sau locuţiune substantivală în cazul acuzativ, precedat sau nu de prepoziţia "pe".
2. Verb la modul infinitiv, gerunziu sau supin
3. Interjecţie

Complementul indirect este partea secundară de propoziţie care determină un verb tranzitiv sau o interjecţie şi d.p.d.v. semantic indică obiectul asupra căruia se resfrânge indirect acţiunea verbului sau căruia i se atribuie o acţiune, o însuşire sau o caracteristică exprimată prin cuvântul determinat.

Complementul indirect poate fi exprimat prin:

• substantiv in cazul DATIV: Îi voi da colegului acest creion.
• substantiv in cazul ACUZATIV: Am discutat despre emisiune.
• substantiv in cazul GENITIV: S-au napustit asupra cireselor.
• pronume in cazurile ACUZATIV, DATIV, GENITIV: personal - I-am adus hainele.
• pronume in cazurile ACUZATIV, DATIV, GENITIV: demonstrativ - S-a gandit la celălalt.
• pronume in cazurile ACUZATIV, DATIV, GENITIV: posesiv - S-a gandit la al său.
• pronume in cazurile ACUZATIV, DATIV, GENITIV: reflexiv - Şi-a adus materialele.
• numeral cardinal in cazurile ACUZATIV, GENITIV, DATIV: A telefonat celor doi.
• numeral ordinal in cazurile ACUZATIV, GENITIV, DATIV: S-au aliat impotriva celui de-al doilea.
• verb la modul infinitiv: Era obisnuit a nota schimbarile.
• verb la modul gerunziu: S-a plictisit tăcând.
• verb la modul supin: Se va satura de scris.

FACTORII ROMANIZARII

Romanizarea si consecintele stapanirii romane in spatiul geto-dacilor

Romanizarea reprezinta un proces istoric complex in urma caruia civilizatia romana patrunde in toate deomeniile vietii unei provincii si duce la inlocuirea limbii populatiei autohtone supuse cu limba latina. Acest proces putea avea loc in urma ocuparii (integrale sau partiale) a teritoriului locuit de un popor antic si incadrarii lui in statul roman pe o perioada a mai multor generatii.

Alte conditii favorabile procesului de romanizare au fost: nivelul inalt de dezvoltare a populatiei bastinase; introducerea in provincia respectiva a armatei si administratiei romane, iar impreuna cu aceste institutii si o anumita populatie-militari, functionari, veterani, colonisti; urbanizarea; raspandirea religiei, dreptului, invatamantului in limba latina.

Prezenta acestor conditii a dus la romanizarea unor imense spatii - Vestul si Estul Europei (spatiile lusitan, celt, iberic, galic, iliric, sud-tracic si daco-moesian). Ca urmare a romanizarii in evul mediu timpuriu s-au format popoarele europene: portughez, spaniol, francez, italian, roman.

Continuitatea geto-dacilor dupa cucerirea Daciei de catre romani este factorul determinant in declansarea procesului de imbinare a elementului autohton colonizat cu cel roman colonizator. Unii istorici considerau ca geto-dacii au fost exterminati in timpul razboaielor daco-romane. Altii minimalizau rolul colonizarii si civilizatiei romane in formarea poporului roman.

Istoricii si arheologii romani si straini au adus pana acum suficiente argumente pentru a demonstra ca si dupa razboaiele daco-romane populatia autohtona daca a ramas elementul etnic majoritar din provincie. Pe intreg spatiul Daciei romane elementele specifice ale culturii sale materiale (ceramica lucrata de mana, ritul funerar al icineratiei (arderii) s.a.) se prezinta alaturi de celeromane in circa 100 de asezari si necropole din secolele II-III d.Chr. Supravietuirea toponimilor ,si hidronimilor autohtone ne demonstreaza de asemenea continuitatea geto-dacilor (rauri - Donaris-Danubius, Alutus, Maris, Crisna, Sargetia, Pyrethos s.a.; localitati -Drobeta (Turnu Severin), Dierna (Orsova), Sarmizegetusa, Napoca (Cluj), etc.) Numele dacice date deromani unor colonii denota ca acolo locuiau numerosi daci.

Unitatile militare recrutau in numar mare barbati daci, fapt demonstrat de multe inscriptii descoperite in diverse provincii romane.

Pe teritoriul Daciei au fost descoperite putine inscriptii cu numele dacilor. Acest fapt isi gaseste lamurirea, ca populatia dacica de rand locuia in asezari rurale si nu avea nici posibilitatea, nici deprinderea de a pune inscriptii funerare. Acei daci care ajungeau la o situate sociala si economica superioara nu erau interesati sa aminteasca vechea lor origine. Dar si in aceste cazuri numele dacic era uneori pastrat sub forma de porecla, sau era indicat numele parintilor, care aratau la originea daca a persoanei respective. Este semnificativ faptul ca dacii din ultima scena de pe Columna lui Traian sunt prezentati manandu-si vitele si intorcandu-se la vetrele lor. Si in acest caz Columna a atestat o realitate incontestabila.

In afara de geto-dacii din provinciile romane, la nord de Dunare populatie autohtona s-a pastrat pe teritoriile ce nu au fost incluse nemijlocit in aceste provincii. Dacii liberi, atestati pe teritoriul Transilvaniei de nord-est si Moldovei de vest, au continuat cultura lor traditionala, apoi,dupa cum vom demonstra mai jos, impreuna cu cei din provinciile romane s-au romanizat.

Continuitatea geto-dacilor in spatiul locuit de ei si dupa anul 106 a servit drept baza pentru sinteza daco-romana.

Premisele romanizarii in spatiul geto-dacilor constau din elemente ce au existat pana la cucerirea romana si din elemente aparute dupa aceasta.

Un proces complex de impletire a civilizatiei geto-dacice cu cea romana se declanseaza inca pana la cucerirea romana, la intersectia erei de pana la Christos cu cea de dupa Christos. in aceasta perioada marfurile si negustorii romani erau pretutindeni in Dacia, iar moneda curenta aici era dinarul roman, in Dacia isi gaseau refugiu fugari din Imperiu si dezertori din armata romana. Alfabetul latin era utilizat tot mai frecvent in spatiul geto-dac.

Dupa cucerirea romana a spatiului geto-dacilor, noile autoritati iau masuri urgente in vederea integrarii cat mai profunde in Imperiu a acestui teritoriu bogat si de mare importanta strategica. Calea cea mai buna pentru stabilirea unei vieti statornice in acest spatiu era romanizarea geto-dacilor, adica insusirea de catre ei a limbii latine si a modului de viata roman. Romanizarea a decurs mai intens in localitati urbane si mai lent in cele rurale.

Unul dintre factorii romanizarii (lingvistice) consta in organizarea politico-administrativa a spatiului cucerit. Catre anul 15 d.Chr. romanii au infiintat provincia Moesia. Organizarea ei temeinica se desavarseste in anul 46, cand la aceasta provincie este anexat teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra. Ulterior, in anul 86 d.Chr., este organizata Moesia Superior si Moesia Inferior. Cea mai importanta provincie din spatiul geto-dac - Dacia a fost organizata de Traian indatadupa razboiul daco-roman din 105-106. Provincia ingloba Transilvania (fara coltul de Sud-Est), Banatul si Oltenia (pina la r. Jiu). Dacia romana era administrata de imparat prin intermediul unui guvernator. Primul guvernator al Daciei a fost Decimus Terentius Scaurianus (106-112). La inceputprovincia era numita Dacia Capta (cucerita), apoi-Dacia Felix. Datorita pozitiei sale strategice si evenimentelor care au urmat Provincia este reorganizata administrativ de cateva ori. Sub imparatul Hadrian (117-138), in anii 117-118, cand a urmat atacul dacilor liberi si sarmatilor,provincia a fost impartita in Dacia Superioara, care cuprindea Transilvania si Banatul, cu centrul la Ulpia Traiana Sarmizegetusa (fosta capitala a lui Decebal), si Dacia Inferioara, care cuprindea Oltenia si coltul sud-estic al Transilvaniei, cu centrul la Drobeta.

A doua reorganizare este intreprinsa in anii 121-122, cand partea de nord a Daciei Superioare este separata sub numele de Dacia Porolisensis, cu capitala la Napoca (Cluj). Ultima reorganizare este facuta de imparatul Marcus Aurelius (161-180) in urma razboaielor purtate cu marcomanii (trib germanic din Panonia). El pastreaza Dacia Porolissensis, dar restul Transilvaniei il include intr-o provincie noua -Dacia Apulensis (cu capitala la Apulum - Alba lulia), iar din Oltenia si Banat organizeaza Dacia Malvensis (cu capitala la Malva pe Olt).

Toate aceste unitati erau divizate administrativ si fiscal, iar militar se aflau sub administrarea unui guvernator unic. Pe plan local activau conducatori de districte teritoriale urbane (magistri sau prefecti) si primari de comunitati rurale. Ei toti vorbeaulimba oficiala a administratiei romane - latina, contribuind la procesul de romanizare.

Colonizarea, o alta cale a romanizarii, a constat in aducerea in Dacia a unui mare numar de populatie "din toata lumea romana" (conform relatarii istoricului antic Eutropius). Pentru a se intalege intre ei, colonistii trebuiau sa vorbeascalimba oficiala - latina. Asezati in grupe mari separate, acesti colonisti devin un adevarat focar al romanizarii.

Militarii, care in permanenta au stationat in provincie in numar de circa 35.000 oameni, erau cantonati in castre, dispuse pe intreg spatiul provinciei, in permanenta in Dacia au stationat doua unitati de elita (12.000 oameni): legiunea a XlII-a Gemina (stationata la Apulum (Alba lulia) si legiunea a IV-a Flavia Felix (langa Caransebis), retrasa in 119 in Moesia Superior. In anul 168, in vremea razboaielor cu marcomanii, imparatulMarcus Aurelius a stramutat din Dobrogea la Potaissa (Turda) legiunea a V-a Macedoniana. in provincie existau si unitati ale trupelor auxiliare (in care erau inscrisi si localnici geto-daci). Efectivul lor era de doua ori mai numeros decat al trupelor de elita. Alte legiuni si trupe auxiliare erau stationate in Dobrogea.

Trupe speciale in care erau inclusi si bastinati erau stationate intr-un numar mare de castre construite pe intreg intinsul granitelor provinciei (de circa 1500 km.) numite limes. In jurul castrelor militare s-au creat asezari civile (canabae), unde traiau tarani daci, familiile militarilor, mesteri, negustori. Limba de comunicare aici era cea romana. Multi daci dupa serviciul in amata romana (20-25 ani) dobandeau cetatenie romana si, intorcandu-se la asezarile lor de bastina, contribuiau la romanizarea conationalilor lor. Militarii din unitatile romane stationate in Dacia, dupa expirarea termenului serviciului deveneau veterani si erau improprietariti, de regula, in aceasta provincie. Pe terenurile primite veteranii formau gospodarii agricole, numite ferme, unde lucra populatia locala. Numarul mare al veteranilor in Dacia si Moesia a constituit, de asemenea, un focar de seama pentru raspandirea romanitatii.

Urbanizarea. Cresterea numarului de orase construite in Dacia a contribuit substantial la romanizare prin influenta economica si culturala a oraselor asupra asezarilor satesti. Taranii geto-daci, venind la oras pentru a efectua schimburi comerciale, intrau in contact direct cu civilizatia urbana romana, in Dacia erau 12 urbe-colonii (treapta superioara) si municipii (treapta inferioara), toate bine amenajate. Coloniile se conduceau dupa legile romane, iar municipiile dupa legile proprii.

Principalele orase erau Sarmizegetusa, Apulum, Drobeta, Napoca, Potaissa, Romula s.a. Inscriptiile si vestigiile ceramice din aceste orase marturisesc ca acolo locuia si o populatie autohtona. Existau, de asemenea, numeroase localitati care, desi nu erau recunoscute oficial, indeplineau, totusi, functii de centre urbane cu un anumit nivel de viata economica. Orasele erau conduse de un consiliu, alcatuit din decurioni, care erau nascuti oameni liberi si posedau o avere considerabila. Administratorii orasilor-magistratii, se alegeau anual. Conducerea oraselor era ajutata de o multime de functionari mai mici. Toti acestia aduceau o contributie substantiala la romanizarea provinciei, in spatiul daco-moesian se extinde ^dreptul roman clasic, se adopta normele juridice, caracteristice intregului Imperiu, in anul 212, in urma adoptarii asa-numitei Constitutii antoniane, populatiei libere din orasele Imperiului i se acorda cetatenie romana. Aceasta legislatie, fiind extinsa si asupra oraselor din Dacia si Moesia, a contribuit la atragerea populatiei locale de partea Imperiului Roman si la ormanizarea ei mai intensa.

Normele juridice romane si-au lasat amprenta asupra mentalitatii si comportarii populatiei autohtone in curs de romanizare.

Provinciile romane Dacia si Moesia erau intretaiate de o vasta retea de drumuri pavate de importanta strategica. Totodata, aceasta retea de comunicatii a favorizat circulatia rapida si permanenta a oamenilor si marfurilor, inlesnind raspandirea civilizatiei romane.

Dintre principalele drumuri vom mentiona cel ce strabatea Dacia de la nord la sud (Porolissum-Napoca-Potaissa-Apulum-Sarmisegetusa-Tibiscum-Loderata) si un alt drum care mergea de-a lungul Dunarii intre Dacia si Moesia, in Dobrogea drumul principal trecea pe tarmul marii, drum care lega fostele colonii grecesti. Din Dobrogea un alt drum pornea spre nord, mergea pe cursul inferior al Siretului, pe Trotus, Oituz si apoi intra in Transilvania (la Bretcu), unind astfel Moesia Inferioara cu Dacia.

Cresterea nivelului privind cultura materiala in epoca stapanirii romane (intensificarea metalurgiei fierului, producerea obiectelor de argint, sticla, ceramica, diverse importuri de calitate tehnica si artistica superioara) corespundea si unui nivel mai inalt al vietii spirituale, specifice societatii romane.

Folosirea intensiva a limbii latine este atestata prin cele peste 3.000 inscriptii latine, fata de numai 35 grecesti descoperite pe teritoriul Daciei. Alte 3500 de inscriptii au fost descoperite in Moesia. Geto-dacii adopta credintele si obiceiurile romane: divinitatile romane Jupiter, lunona, Venus, Diana, Silvanus, sau continua sa practice cultul divinitatilor locale sub nume romane.

Ca urmare a stapanirii romane, geto-dacii pe caile enumarate mai sus preiau limba latina si o folosesc in locul limbii lor autohtone, isi insusesc nume romane, isi ridica monumente funerare cu inscriptii latine, in Dacia si Moesia se impune limba latina vorbita - latina populara (sau vulgara), care adaptasera cuvinte si expresii locale, fapt caracteristic spatiului lingvistic al intregii lumi romane.

In afara de caile de romanizare a geto-dacilor descrise mai sus, carateristice primei etape a acestui proces - perioada premorgatoare cuceririi romane, si etapei a doua - perioada stapanirii romane (106-275), un rol decesiv l-a avut o a treia etapa, care se desfasoara dupa parasirea Daciei de catre romani (anul 275 d.Chr.) si se termina la cumpana secolelor VI-VII.

Retragerea administratiei si a legiunilor romane din Dacia la sud de Dunare a inceput in anul 271 la ordinul imparatului Aurelian (Aurelianus) si a s-a efectuat pe etape timp de patru ani. Dacia a fost evacuata deoarece in conditiile de criza economica a Imperiului Roman, apararea frontierelor acestei provincii de navalirile necontenite ale dacilor liberi, apoi ale gotilor cereau mari eforturi. Mai usor era de aparat un limis nou stabilit pe obstacolul natural Dunarea. De aceea s-a hotarat retragerea armatei peste Dunare si organizarea apararii pe noul limis. Pentru a sustine prestigiul Imperiului Roman, Aurelian formeaza la sud de Dunare doua provincii: Dacia Ripensis (care includea spatiul dintre Balcani «si Dunare) si Dada Mediteraneana (la sud de prima).

Unitatile militare si functionarii au fost urmati de o parte din paturile instarite ale provincialilor, care in noile conditii ar fi suferit pierderi economice. Cea mai mare parte a populatiei de rand a ramas pe teritoriul fostei provincii. Totodata, Aurelian a pastrat anumite capete de pod pe malul stang al Dunarii, prin stationarea unor unitati militare la Sucidava, Dierna si Drobeta. Politica Imperiului Roman de supraveghere a spatiului de la nord de Dunare a jucat un rol important in romanizarea de mai departe a geto-dacilor. Aceasta supraveghere a continuat si pe parcursul secolelor III-IV. Astfel, pe vremea imparatului Constantin cel Mare (306-337) a fost temporar restabilita stapanirea romana in sudul Olteniei si Munteniei.

Dupa retragerea aureliana principalul focar al romanizarii la nord de Dunare ramane populatia romana si cea romanizata din fosta Dacie Traiana. Lichidarea hotarelor care divizau populatia din fosta provincie romana si pamanturile dacilor liberi din spatiul Carpato-Nistrean, Maramures si Crisana, a creat conditii pentru raspandirea romanitatii pe intreg teritoriul fostei Dacii libere.

Dacii liberi (dacii, carpii, getii, costobocii) aflati pe calea romanizarii datorita multiplelor relatii cu Imperiu Roman (relatii economice, adapostirea dezertorilor din armata romana, participarea la constructia pe teritoriul lor a unor fortificatii, numite "Valurile lui Traian", menite sa preintampine navalirile popoarelor vecine etc.) intrau in contact cu conationalii lor romanizati pe cale pasnica. De aceea forta de rezistenta in fata procesului de romanizare a slabit considerabil si, in cele din urma, dacii liberi au preluat treptat limba si cultura mai inalta a populatiei romanizate din fosta Dacie Traiana.

Cel mai important factor a romanizarii geto-dacilor din perioada postprovinciala a fost religia crestina, care patrunde la nordul Dunarii in mod sporadic inca in timpul stapanirii romane. Dar pe o scara mai larga noua religie se raspandeste aici in prima jumatate a secolului al IV-lea d.Chr.

In anul 391 d.Chr. imparatul Theodosius (379-395) interzice cultele pagane, fapt care a detemrinat organizarea unor episcopate in zona Dunarii (la Tomis, Durostorum, Oescus, Naissus (Nis) s.a.). Crestinarea masiva a daco-romanilor a sporit in secolele IV-V prin activitatea unor misionari. Unii dintre ei fiind executati au devenit martiri pentru crestini (patru martiri de la Niculiteni (jud.Tulcea) - Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos, martirii din nordul Dunarii - Teofil, Nechita sau Sf.Sava Gotul, inecat in Buzau). Descoperirile arheologice au scos la lumina numeroase obiecte crestine (numite si paleocrestine) cu inscriptii in limba latina (inscriptiile de la Micia, Biertran, Porolissum si Romula). Cruci si fundatii ale unor bazilici au fost descoperite la Sucidava, Tibiscum, Romula, Morisena, Sobari s.a. Din limba latina au ramas in limba romana principalii termeni crestini: Dumnezeu (Domine Deus), crestin (Christianus), cruce (Crux, Cruis), duminica (Dies Dominica), pacat (pecatum), rugaciune (rogatio) s.a. Pastrarea cuvantului biserica (basilica) in limba romana, pe cand alte popoare romanice au adoptat termenul "ecclesia" (de origine greaca), ne demonstreaza vechimea raspandirii crestinismului si permanenta locuirii romanilor la nord de Dunare.

Crestinismul a contribuit la sporirea increderii in valorile culturii romane, increderii fata de limba latina, prin mijlocirea careia erau popovaduite Sfanta Scriptura si cuvantul Mantuitorului. A fost lichidata opozitia psihologica din calea romanizarii, care exista din momentul primelor contacte cu lumea romana. Ca urmare, procesul de romanizare a capatat un caracter mai accelerat si profund, devenind ireversibil.

Contactul teritoriului de la nord de Dunare cu Imperiul Roman a dus la romanizarea lui treptata (cu etapele de pana la instaurarea stapanirii romane, din perioada stapanirii romane si de dupa retragerea aureliana), avand drept rezultat formarea poporului roman si a limbii romane.

Parti de Vorbire

SUBSTANTIVUL

Partea de vorbire flexibila, care denumeste fiinte, lucruri, fenomene ale naturii, actiuni, stari etc.

1. Felul substantivelor

A.      Dupa inteles (natura denumirii): -compuse (masa, scolar, prieten)

-proprii (Maria, Venus, Arad)

B.      Dupa alcatuire (forma): -simple (casa, Iasi, om) 21864rfu56jrc1j

-compuse (prin contopire: untdelemn)
(prin alaturare: zi-lumina)
%Atentie! 1.Substantivele simple pot fi primare (carte, perna etc.)sau derivate cu sufixe (bunatate, geamgiu, indoiala etc.)
2.Substantivele compuse sunt formate din doua sau mai multe cuvinte cu sens unitar fr864r1256jrrc
3.Se scriu cu cratima substantivele compuse dintr-un substantiv in N si unul in G (floarea-soarelui) din doua substantive legate prin prepozitie (cal-de-mare), dintr-un substantiv si un adjectiv (argint-viu), dintr-un substantiv si un verb (gura-casca)
4.Se scriu intr-un cuvant substantivele compuse in care componentele nu-si mai pastreaza individualitatea morfologica (bunavointa) G-D (bunavointei, nu bunei vointe)

5.Substantivele proprii de scriu cu majuscula, indiferent de locul pe care il ocupa in propozitie sau fraza.

2.Genul substantivelor

In limba romana substantivul are trei genuri: masculin, feminin, neutru

a.       Genul masculin pentru fiinte de sex barbatesc sau lucruri care, prin obisnuinta sunt socotite masculine(om, cal, pom)

b.       Genul feminin pentru fiinte de sex femeiesc sau lucruri considerate, prin traditie, feminine (pisica, floare, carte)

c.        Genul neutru, in general, nume de lucruri (cer, stilou, nume)

¬Substantive epicene- acele nume de animale, pasari sau insecte care au o singura forma pentru masculin si feminin (gandac, tantar, fluture, elefant etc.)
¬Substantive mobile- nume de fiinte care au o forma pentru masculin (copil, profesor) si alta pentru feminin (copila, profesoara)
¬Motiunea- procesul cu ajutorul caruia se formeaza substantivele feminine din cele masculine si/sau invers (elev/eleva, rata/ratoi etc.). Cele mai frecvente sufixe motionale sunt: feminine (-a, -ita, -easca, -ca, -oaica, -toare), masculine (-oi,
-an)

3. Numarul substantivelor

Substantivele din limba romana prezinta forme de singular (elev, scoala) si de plural (elevi, scoli)

Masculin Feminin Neutru

Singular Plural Singular Plural Singular Plural
Æ/pom i/pomi a/clasa e/clase Æ/parc -uri/parcuri
u, u/codru, leu i, i codri,lei a/banca i/banci Æ/orase e/orase
e/munte i/munti e/parte i/parti u, u/lucru, tablou -uri/lucruri, tablouri
a/tata i/tati Æ/manta le/mantale u, u/cadru, curcubeu e/cadre, curcubeie
a/marfa -uri/marfuri u/studiu i/studii
e/vreme -uri/vremuri
Æ- desinenta zero

·         Alternante vocalice la radicalul substantivului in trecerea de la singular la plural: a/a (rana/rani) a/e (masa/mese) a/e (bat/bete) a/i (cuvant/cuvinte) o/oa ( covor/covoare) oa/o (comoara/comori)

·         Alternante consonantice: d/z (lada/lazi) t/t (baiat,baieti) s/s (urs/ursi) g/g (dunga/dungi) c/c (fiica/fiice) l/Æ (cal/cai) str/str ( astru/astri)

·         Substantive defective de numar:

-cu forme numai la singular (nume de materii,insusiri,stari sau ape,munti,persoane,locuri) comune (grau,var) si proprii (Siret Traian)

-cu aceeasi forma si la sigular si la plural (pui, tei, unchi, invatatoare, nume)

-cu forme numai la plural (unele nume de materii, nume de locuri, munti) comune (icre, calti) proprii (Iasi, Balcani)

·         Substantive cu forme multiple de singular (oapete/oaspe; pantece/pantec) sau de plural cu acelasi inteles (boli/boale; coli/coale) cu inteles diferit (coarne/corni/cornuri)

·         Substantive colective (a caror forma de singular are inteles de plural):

-substantive simple(primare): hoarda, herghelie, stol, turma, trib etc.
-substantive derivate: alunis, frunzis, taranime, stejaris etc.
%Atentie! Forma de plural a unor nume de materie (alamuri, dulceturi, matasuri etc) defective, in mod normal, de acest numar, are sensul; unui plural colectiv, indicand soiuri, sortimente sau bucati din materia respectiva
Declinarea substantivului
Declinarea substantivelor nearticulate sau articulate nehotarat

Declinarea substantivelor articulate hotarat

Declinarea substantivelor proprii (nume de persoane)

Declinarea substantivelor proprii nume geografice compuse
a)doua substantive in acelasi caz: N-Ac Targu-Jiu; G-D Targu-Jiului
b)doua substantive, al doilea in genitiv: N-Ac Vatra Dornei; G-D Vetrei Dornei
c)doua propozitii legate prin prepozitie: N-Ac Curtea de Arges; G-D Curtii de Arges
d)un substantiv si un adjectiv: N-Ac Valea Lunga;G-D Vaii Lungi

4.Cazurile substantivului

Nominativ (cine? ce?)
-subiect:Lui i se cuvine aceasta cinste.
-nume predicativ (intotdeauna in relatie cu un verb copulativ):Radu este un copil bun.
-apozitie(atribut apozitional):Raul Mures a iesit din matca.
Obs.Exemplele se pot construi usor daca se folosesc adverbele : adica, anume, chiar, tocmai.
Mihai [adica] nepotul meu a implinit un an.
Acuzativ
-atribut substantival prepozitional (care? ce fel de?) Apa de la munte este rece (care apa?)
Obs.Nu face greseala sa pui intrebarea: de unde?
-nume predicativ(urmeaza dupa un verb copulativ,iar substantivul e insotit de prepozitie)Florile sunt pentru mama
-complement direct (pe cine? ce?) Il intreb pe Mihai..
-complement indirect (prepozitii+ cine? ce?)Vorbim despre cazuri.
-complement de agent (de cine? de catre cine?)Intrebarea a fost pusa de Alina.
Obs.Urmeaza dupa un verb la diateza pasiva sau dupa un participiu
-complement circumstantial de loc (unde? cu sau fara prepozitii,incotro?)Vine de la padure.
-complement circumstantial de timp(cand? cu sau fara prepozitii,cat timp?)A lipsit de acasa o saptamana.
-complement circumstantial de mod(cum? cat?)Copii vin in grupuri.Alearga ca vantul.(complement circumstantial comparativ)
-complement circumstantial de cauza:Codrul clocoti de zgomot
-complement circumstantial de scop:A plecat in oras pentru cumparaturi.
Genitiv
-atribut substantival genitival(al,a,ai,ale cui?)Interventia colegei a fost salutara.
-nume predicativ(urmeaza dupa un verb copulativ si este insotit de articol genitival:al,a,ai,ale)Pamantul este al taranilor.
Obs.Substantivele in genitiv pot indeplini si alte functii sintactice saca sunt precedate de prepozitii sau locuri prepozitionale, forma articulata: asupra,contra,impotriva,inapoia,deasupra, dedesubtul,in susul, in josul,in fundul,din cauza etc.
-complement indirect:Toti s-au ridicat contra propunerii lui.
-complement circumstantial de loc:Vizitatorii se uitau in fundul pesterii
-complement circumstantial de timp:A ajuns la gara inaintea sosirii trenului
-complement circumstantial de cauza:A intarziat din cauza vremii.
-atribut substantial prepozitional:Gradina din fata casei era inundata de verdeata
Dativ
-complement indirect (cui?)Padurii ii lipseste cantecul pasarilor.
Obs.Substantivele in dativ pot indeplini si alte functii sintactice,daca sunt precedate de prepozitiile:gratie,datorita,multumita,potrivit, conform,contrar,aidoma,asemenea

-complement circumstantial de loc(dativ locativ):Stai locului copile!

-complement circumstantial de mod:A raspuns conform asteptarilor noastre

-nume predicativ:El este aidoma fratelui tau.
-atribut substantival prepozitional(care?)Interventia conform planului a condus la reusita
-atribut substantival (cui?)Preot desteptarii noastre/ Oferirea de premii olimpicilor a fost televizata (de obicei dupa infinitivul lung)

-complement indirect cu prepozitie:Am reusit datorita Ioanei

-complement circumstantial de cauza:A intarziat datorita ploii

Vocativ
-nu are functie sintactica; se desparte prin virgula de restul cuvintelor, indiferent de locul pe care-l ocupa in propozitie: Ioana,vino afara!

VERBUL

Partea de vorbire flexibila in raport cu modul, timpul, persoana si numarul, care exprima actiuni, stari sau

calitati privite ca procese in derulare

1.Clasificarile verbului
a)dupa rolul sintactic si morfologic:
-predicative: indeplinesc singure, la un mod personal, functia de predicat verbal (a citi, a merge, a vedea etc)
-copulative: leaga numele predicativ de subiect si indeplinesc la un mod personal, impreuna cu numele predicativ, rolul de predicat nominal (a fi, a deveni, a se face)
-auxiliare: ajuta la formarea modurilor si timpurilor compuse, precum si a diatezei pasive (a fi, a vrea, a avea)
b)dupa posibilitatea de a avea complement direct:
-tranzitive: care pot avea complement direct (a face, a iubi etc)
-intranzitive: care nu pot avea complement direct (a alerga, a fi, a merge etc.)
c)dupa referirea la persoana:
-personale: au forma pentru toate persoanele (a cauta, a citi etc.)
-impersonale: nu au subiect si, deobicei, au numai forma de persoana a III-a(a ploua, a ninge, a se zice etc.)
-unipersonale: de folosesc numai la persoana a III-a (a latra, a macai, a oua etc.) a trebui este unipersonal ca forma si impersonal prin continut.
2.Locutiunile verbale
Grupuri de cuvinte, care contin in mod obligatoriu un verb, cu sens unitar si cu trasaturi morfologice si sintactice

specifice verbului

Structura locutiunilor verbale:
-verb+prepozitie+substantiv:a avea de gand
-verb+interjectie:a face tusti
-verb+substantiv:paziti-va gura(pronume intre verb si substantiv)
-verb+......etc.:a o lua la sanatoasa, a-si aduce aminte

·         cele mai frecvente verbe intalnite in locutiunile verbale:a face, a da, a lua, a avea, a pune, a trage, a baga

%Atentie! O locutiune verbala se recunoaste daca:
-se poate substitui printr-un singur cuvant (a o lua la fuga=a fugi)
-intelesul unitar este altul decat sensul fiecareia dintre componente;
-exista un cuvant care, luat izolat, nu are inteles clar (a-si aduce aminte;aminte=?)
3.Diateza verbului
Categorie gramaticala specifica verbului care exprima raportul dintre subiect, verb si obiect: diatezele activa, pasiva si reflexiva 
Diateza activa: arata ca subiectul face actiunea exprimata de verb, fara a suferi consecintele acesteia; se formeaza din tema verbului de conjugat la care se adauga terminatiile modurilor si timpurilor respective;
Diateza pasiva: arata ca subiectul sufera actiunea facuta de complementul de agent (exprimat sau subinteles) ; se formeaza din participiul verbului de conjugat precedat de diateza activa a verbului auxiliar a fi; diateza pasiva au doar verbele care la diateza activa sunt tranzitive;
Diateza reflexiva: arata ca subiectul face actiunea si tot el o sufera; se formeaza din diateza activa a verbului de conjugat precedat de pronumele reflexiv in dativ sau acuzativ cu rol de marca morfologica.

4.Modurile verbului
Categoria gramaticala verbala care indica forma pe care o ia verbul pentru a arata felul cum considera vorbitorul actiunea

Modurile:-personal: daca are forme distincte pentru exprimarea persoanei;
-nepersonal: daca prezinta actiunea fara referire la persoana care o savarseste;
-predicativ: daca verbul poate indeplini functia de predicat;
-nepredicativ: daca verbul nu poate indeplini functia de predicat;

Moduri personale, predicative:
-indicativ: exprima o actiune prezentata de vorbitor ca reala,sigura (eu lucrez, tac, culeg, fug);
-conjunctiv: exprima o actiune realizabila, posibila in prezent,ireala in trecut (eu sa lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug; eu sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa fi fugit);
-conditional-optativ: exprima o actiune realizabila in functie de o conditie (eu as lucra, as tacea, as culege, as fugi);
-imperativ: exprima un ordin, un indemn, un sfat, o rugaminte (lucreaza! taci! culege! fugi!);

Modurile nepersonale, nepredicative:
-infinitiv: exprima actiunea in mod general, denumeste numele actiunii (a citi, a lucra etc.);
-gerunziu: exprima o actiune in desfasurare, fara referire precisa la momentul vorbirii (citind, lucrand etc.);
-participiu: denumeste sub forma de adjectiv actiunea suferita de un obiect(citit, vazut, citit etc.);
-supin: forma verbala omonima cu participiul, avand in plus prepozitiile de, la, pentru si sinonima cu infinitivul (de mancat, pentru citit, la cules etc.);

5.Timpurile verbale

Categorie gramaticala verbala care exprima momentul sau durata savarsirii actiunii

Timpurile indicativului
-prezent: actiune simultana cu momentul vorbirii (lucrez, tac, culeg, fug);
-imperfect: actiune trecuta, nedeterminata in momentul la care se refera vorbirea (lucram, taceam, culegeam, fugeam);
-perfecul simplu: actiune trecuta, incheiata in trecut (lucrai, tacui, culesei ,fugii);
-perfectul compus: actiune trecuta, terminata, fara a preciza momentul incheierii fata de prezent (am lucrat, am tacut, am cules, am fugit);
-mai mult ca perfectul: actiune trecuta, incheiata inaintea altei actiuni trecute (lucrasem, tacusem, culesesem, fugisem);
-viitorul: actiune ce se petrece dupa momentul vorbirii (voi lucra, voi tacea, voi culege, voi fugi);
-viitorul anterior: actiune care se va petrece in viitor si se va incheia inaintea unei alte actiuni viitoare (voi fi lucrat, voi fi tacut, voi fi cules, voi fi fugit);
Timpurile conjunctivului
-prezent: sa lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug;
-perfect: sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa fi fugit;
Timpurile conditional -optativului
-prezent: as lucra, as tacea, as culege, as fugi;
-perfect: as fi lucrat, as fi tacut, as fi cules, as fi fugit;
ÜNu uita! Imperativul, desi este mod predicativ, nu are forme decat pentru prezent.
%Atentie! Dintre modurile nepredicative doar infinitivul are forme distincte pentru timp, prezent si perfect, celelalte moduri neavand forme pentru mai multe timpuri.
6.Conjugarea verbului

Flexiunea verbului dupa diateza, mod, timp, timp, persoana si numar se numeste conjugare

ÜNu uita! Dupa terminatia infinitivului (forma de dictionar a verbelor) verbele se clasifica in patru conjugari:
Conjugarea I: verbe terminate in -a (a lucra, a canta, a visa etc.)
Conjugarea II: verbe terminate in -ea (a placea, a vedea etc.)
Conjugarea III: verbe terminate in -e (a bate, a merge, a spune etc.)
Conjugarea IV: verbe terminate in -i sau -i (a fugi, a dori, a cobori, a hotari etc.)
ÜNu uita! Conjugarea verbelor regulate la diateza reflexiva este aproape identica cu cea de la diateza activa. Paradigmele verbale sunt aceleasi, adaugandu-se in fata verbului pronumele reflexiv in dativ si acuzativ cu exceptia imperativului si gerunziului,cand pronumele sta dupa verb. Diateza reflexiva este defectiva de participiu si supin.

PRONUMELE

parte de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv

Feluri: personal, de politete, reflexiv, de intarire, posesiv, demonstrativ, nehotarat, interogativ, relativ si negativ

Observatii:
1.Pronumele personal, de politete si reflexiv nu devin niciodata adjective
2.Pronumele de intarire, posesiv, demonstrativ, nehotarat, interogativ, relativ si negativ pot fi adjective
3.Pronumele personal, de politete, reflexiv, de intarire si posesivau forme dupa persoana
1.PRONUMELE PERSONAL
Observatii:
1.Forme neaccentuate se intalnesc doar in cazurile Ac. si D.
2.Vocativ are numai persoana a II-a: tu! voi!
3.Genitiv-numai persoana aIII-a: lui, ei, lor.
4.Persoanele I si aII-a nu au forme dupa gen : eu, tu, noi, voi
5.Pronumele dansa, dansul, dansii, dansele sunt pronume personale, nu de politete
Functii sintactice
-subiect: N: Tu ajungi primul.
-nume predicativ in: N: Fratele meu este el.

Ac: Intrebarea este pentru tine.

G: Cartea este a lui.
-atribut pronominal in: N(apozitie): Invitatul,adica el, sa pofteasca in casa.
G: Sfatul lui doveseste intelepciune.
Cartea din fata lui este a mea.
D: Copilu-i statea linistit (dativ posesiv)
-complement direct in: Ac: Te intreb si pe tine despre acest lucru.
-complement indirect in: Ac: A vorbit cu mine.
D: Lui i-am dat o carte.
G: (cu prepozitie) Napasta a cazut asupra ei.
-complement circumstantial de loc in:Ac: Merge la voi.
G: (cu prep. sau loc prep.) S-a asezat in fata lui.(ei, lor)
D: (insotit de prep. sau loc. prep. cu forma nearticulata):In fata-mi se

asezase o persoana importanta.

-complement circumstantial de mod in:Ac: A raspuns ca tine.
-complement circumstantial de cauza: G: N-a venit din pricina lui.
Situatii in care pronumele personal nu are functii sintactice:
-in V (tu! voi!)
-dativul etic: Vor sa mi-l omoare
-cand are valoare neutra: A luat-o la fuga
Da-i inainte fara grija!

2.PRONUMELE DE POLITETE

-are numai forme pentru persoanele aII-a si aIII-a

pers. aII-a: N-Ac: dumneata, dumneavoastra
G-D: dumitale
pers. aIII-a: N-Ac-G-D: dumnealui, dumneaei, dumnealor
Observatii:
-alte pronume de politete: Domnia ta (sa, lui, voastra), Maria ta(sa, lui, voastra),Inaltimea ta (sa, lui, voastra)
Excelenta ta (sa, lui, voastra).-folosite mai rar in vorbirea contemporana

-forme afective : mata, mataluta, matalica, talica, matale

-functii sintactice: aceleasi cu ale pronumelui personal( exceptii atr. pron. in D. si compl. circum. de loc in D)

3.PRONUMELE REFLEXIV

Observatii: -are forme proprii numai pentru pers. aIII-a, cazurile D si Ac
D: sie, siesi/isi, si

Ac: (pe) sine/ se

-pentru persoana I si aII-a imprumuta formele de la pronumele personale:
D: imi, iti-, ne, va (imi amintesc…)
Ac: ma, te-, ne-, va (ma gandesc…)
-formele de mai sus devin reflexive numai daca au aceeasi persoana cu verbul:
te gandesti ma framant
pers II II pers I I
Functii sintactice:
-complement direct: Ac: Te privesti in oglinda.
-complement indirect: D: Iti cumperi o carte.
Ac: Rar vorbea despre sine
-atribut pronominal: Ac: Lauda de sine ……
D: (dativ posesiv) Si-a certat copiii (copiii-si)
Mi-am aranjat cartile (cartile)
Observatii: Cand nu are functie sintactica, pronumele reflexiv se analizeaza impreuna cu verbul, fiind marca diatezei reflexive
Forma accentuata de Ac., insotita de art. hot. se substantivizeaza (Si-a soptit in sinea lui)
4.PRONUMELE SI ADJECTIVUL DE INTARIRE
Forme:
-masculin, singular: (eu) insumi fiu (m.sg)-vocala u- insumi (m.sg.)
(tu) insuti
(el) insusi
-feminin, singular: (eu) insami fiica (f.sg.)-vocala a-insami (f.sg.)
(tu) insati
(ea) insasi
-masculin, plural: (noi) insine fii (m.pl)-vocala i-insisi (m.pl.)
(voi) insiva
(ei) insisi
-feminin, plural: (noi) insene fiice (f.pl)-vocala e-insene (f.pl.)
(voi) inseva
(ele) insesi, insele
Observatii:
1.Se greseste mai ales la folosirea vocalelor u,a,i,e aflate in fata formelor: -mi, -ti, -si, -ne, -va, -le
2.Pronumele de intarire se foloseste rar in limba actuala. De cele mai multe ori, ele insotesc un pronume sau un substantiv devenind adjective de intarire, de aceea functia sintactica este de atribut adjectival.
3.Atentie la acord: Dan, Maria si Elena, ei insisi… (masculinul are prioritate)
Eu, tu si el noi insine…(persoana I are prioritate asupra celorlalte, iar persoana aII-a

asupra persoanei aIII-a)

4.Insusi poate fi inlocuit de adverbul chiar sau de alte sinonime (singur, propriu,personal,in persoana)

5.PRONUMELE SI ADJECTIVUL NEGATIV

Forme:

N-Ac: nimeni, nimenea N-Ac:nici unul,nici una, nici unii, nici unele

G-D: nimanui G-D:nici unuia, nici uneia, nici unora

nimic, nimica

-Ca adjective se intalnesc formele: nici o, nici un, nici unui, nici unei, nici unor.

-Aceleasi functii sintactice ca si celelalte pronume

Observatii:
1. Aceste pronume trebuie folosite in propozitii negative.
2.In exemplul:N-a stiut nici unul, nici altul- cuvantul subliniat este conjunctie, deci nu intra in alcatuirea unui pronume negativ.

6.PRONUMELE SI ADJECTIVUL POSESIV

-Are forme dupa persoana si dupa numarul obiectelor posedate:
ex. al meu, al tau, al sau a mea, a ta, a sa
ai nostri, ai vostri ale noastre, ale voastre
Formele se obtin cu ajutorul atricolului posesiv genitival: al, a, ai, ale
Observatie: Pronumele lui, ei, lor sunt personale, nu posesive
Functii sintactice:
-subiect: N: Ai mei au ajuns acasa.
-nume predicativ: N: Caietul acesta este al meu.
Ac: Florile sunt pentru ai mei.
-atribut pronominal Ac: Rar am vazut o privire ca a ta.
G: Sfatul alor mei mi-a fost de folos.
-complement direct: Ac: I-am vazut pe ai vostri.
-complement indirect:Ac: Se gandea la ai sai.
D: Le povestesc alor mei.
G: Toti s-au ridicat impotriva alor tai.
-complement de agent:Ac: A fost chemat de ai sai.
-compl. circum. de loc:Ac: Vin de la ai mei.
-atribut adjectival: N: Cartea ta este aici.
Ac: Locuieste pe strada mea.
D: Caietului tau ii lipseste o foaie.
G: Dorinta mamei mele e sfanta
V: o, copilul meu, fii mereu intelept!
Observatie:Pentru a afla cazul adjectivului posesiv nu se pun intrebarile al,a,ai,ale cui? ci se stabileste cazul substantivului cu care s-a acordat adjectivul, care preia genul, numarul si cazul substantivului determinat.

7.PRONUMELE SI ADJECTIVUL DEMONSTRATIV

Forme:
-de apropiere: acesta,aceasta,acestia,acestea,asta,asta,aista,aiasta, etc.
-de diferentiere: celalalt, cealalta, ceilalti,celelalte,etc.
-de departare: acela, aceea (f.sg.),aceia (m.pl.) acelea, aia, ala, etc.
-de identitate: acelasi, aceeasi, aceiasi, aceleasi
Functii sintactice: acelesi ca si la celelalte pronume, iar ca adjectiv una singura: atribut adjectival
Observatii: 1.“Acela” are si o forma mai redusa “cel”, care poate aparea numai in prezenta unui determinant obligatoriu (cel de acolo, cei prezenti)
2.Alte forme populare:asta,ista,aista,cesta,ala,alalalt,aia,isalalt.
3.Formele de feminin aceasta, asta,aceea intra si in componenta locutiunilor adverbiale (pentru asta, pe langa asta, cu toate acestea)
8.PRONUMELE SI ADJECTIVUL NEHOTARAT
Forme:
a)simple: unul, una, unii, unele altul, alta, altii, altele
atat, atata, atatia, atatea tot, toata, toti,toate
mult, putin, cutare
b)compuse (elemente de compunere: -va, -ori, -fie, -oare, -orisi, -vre, etc.)cineva, careva, ceva, catva, fiecine, oarecine, orisicine, altcineva, vreunul, etc.
Observatii:

1.Pronumele nehotarate in componenta carora intra cuvantul “cine” nu devin niciodata adjective.

2.Urmatoarele pronume nehotarate isi modifica forma atunci cand devin adjective:

unul-un una-o altul-alt alta-alta vreunul-vreun vreuna-vreo

3.Functii sintactice ale pronumelor nehotarate:subiect,nume predicativ,atribut,complement, iar a adjectivelor nehotarate: atribut adjectival.

9.PRONUMELE SI ADJECTIVUL INTEROGATIV

tine locul unui cuvant asteptat ca raspuns la intrebare

Forme:
N:cine? N-Ac: care? N-Ac: ce? N-Ac:cat?cata?cati? cate?
Ac:(pe) cine? G-D:caruia? G-D:nu are forme G-D: cator?
D:cui? careia?
G: (al,a,ai,ale) cui? carora?
Functii sintactice:
-subiect: N:Cine vine? (Andrei vine.)
-nume predicativ N:Care este sora ta? (Sora mea este aceasta.)
Ac:Pentru cine sunt cartile? (Cartile sunt pentru Dan.)
G:Ai cui sunt acesti copii? (Acesti copii sunt ai vecinei.)
-atribut pronominal: G:Ai cui bani lipseau? (Lipseau banii Mariei.)
-complement direct: Ac:Pe cine ai chemat? (Am chemat-o pe sora ta.)

-complement indirect:Ac:Despre cine vorbeai? (Vorbeam despre bunica.)

D: Cui i-ai povestit?(Ioanei i-am povestit.)

-compl.de agent: Ac:De cine ai fost ajutata?(Am fost ajutata de colegi.)

-compl. circum. de loc:Ac:La cine ai fost? (Am fost la vecini)

Observatii:
1.Pronumele interogativ cine? nu devine adjectiv.
2.Toate adjectivele interogative au aceeasi functie sintactica de atribut adjectival.
N:Care carte -ti lipseste?
Ac:Despre ce intamplare povestesti?
D:Carui copil i te adresezi?
G:Raspunsul carui coleg ti-a placut?
3.Pronumele interogativ CE este invariabil

4. Pronumle au functia sintactica,cazul, numarul si genul de la substantivul pe care il inlocuieste

10.PRONUMELE SI ADJECTIVUL RELATIV
Forme:
a)simple: N:cine N-Ac: care? N-Ac: ce? N-Ac:cat?cata?cati? cate?

Ac:(pe) cine G-D:caruia? G-D:nu are forme G-D: cator?

D:cui careia?

G: (al,a,ai,ale) cui carora?

b)compuse m.sg. f.sg. m.pl. f.pl.
N-Ac: cel ce ceea ce cei ce cele ce
D-G: celui ce celei ce celor ce
Functii sintactice:aceleasi cu ale pronumelui interogativ, doar ca exemplele trebuiesc introduse in fraze, in asa fel, incat pronumele sa devina relativ (el leaga o propozitie secundara de regenta ei). Functia poate fi aflata prin inlocuirea substantivelor pe care le substituie
Ex: -subiect: Stiu / cine vine.
-nume predicativ: Am aflat/ care este sora mea.
-atribut pronominal: Ma intereseaza/ ai cui bani lipseau.
Obs. 1.In anumite situatii pronumele relative pot deveni echivalente ca sens cu pronumele nehotarate (S-a dus care pe unde a apucat)

2.Pronumele relative pot intra in componenta unor locutiuni, expresii pronominale si adverbiale (care mai de care, care pe care, cine stie, cine stie cand, din ce in ce, cate si mai cate)

Articolul

Partea de vorbire flexibila care insoteste un substantiv, aratand in ce masura acesta e cunoscut vorbitorului

1.Clasificarea articolului

a)dupa inteles:-articol hotarat (propriu-zis)-arata ca obiectul denumit de substantiv este cunoscut vorbitorului

sau considerat ca atare

-articol nehotarat -prezinta obiectul denumit de substantiv ca nefiind bine cunoscut vorbitorului

-articol posesiv (genitival) -leaga substantivul care denumeste posesorul de obiectul posedat

-articol demonstrativ(adjectival) -leaga un substantiv de substantivul regent

b)dupa pozitie:-articol enclitic-se lipeste la sfarsitul cuvantului (omul ,cartea)
-articol proclitic-se afla in fata substantivului determinat (un caiet, niste carti)
%Atentie! 1.Articolul luat separat (fara cuvantul care il insoteste)nu are sens.
2.Articolul poate insoti -un substantiv (poezia, un om, lui Mihai)
-un adjectiv(silitorul elev,floarea cea frumoasa)
-un numeral (al doilea, a treia)
3.Articolul se analizeaza impreuna cu partea de vorbire pe care o insoteste (singur nu are functie sintactica)
4.Articolul are forme omonime cu alte parti de vorbire, dar poate fi depistat cu usurinta comparand opozitiile de numar (un caiet/niste caiete, un caiet/doua caiete; (articol-numeral))

2.Articolul hotarat

Se ataseaza substantivului, direct sau cu ajutorul unei vocale de legatura, aratand ca obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorului
Forme flexionare:

Cazul	Masculin	Feminin	Neutru
	Singular Plural	Singular Plural	Singular Plural
N-Ac	-l, -le, -a -i	-a -le	-l, -le -le
G-D	lui,-lui,-e(i) -lor	-i -lor	-lui -lor
V	-le -lor	- -lor	-le -lor

Cazul	Masculin	Feminin	Neutru
	Singular Plural	Singular Plural	Singular Plural
N-Ac	elevul elevii	eleva elevele	scaunul scaunele
G-D	elevului elevilor	elevei elevelor	scaunului scaunelor
V	elvule! elevilor!	elevo! elevelor!	scaunule! scaunelor!

%Atentie! 1.Articolul hotarat apare ca element constructiv in structura unor pronume-dansul, dansa, in aceste cazuri nefiind analizabil
2.Prin articulare, unele adverbe si locutiuni adverbiale se transforma in prepozitii si locutiuni prepozitionale (inaintea, inapoia, in fata)
3.Substantivele feminine nume proprii de origine autohtona, terminate in vocalal “A” se articuleaza hotarat enclitic(cartea Mariei, Ioanei) iar cele de origine straina se articuleaza hotarat proclitic (cartea lui Jeni, lui Carmen)
4.Substantivele articulate hotarat care denumesc momentele zilei sau diviziuni de timp isi schimba valoarea gramaticala si devin adverbe (ziua, seara, joia, vara)
5.Cand sunt precedate de prepozitii substantivele in Ac. nu se articuleaza (merge la scoala), dar se articuleaza cand sunt insotite de un atribut (merge la scoala de muzica)

3.Articolul nehotarat

Insoteste un substantiv, precedandu-l intotdeauna, aratand obiectul definit de acesta nu este cunoscut vorbitorului
Forme flexionare:

Cazul	Masculin	Feminin	Neutru
	Singular Plural	Singular Plural	Singular Plural

Adjectivul

Partea de vorbire flexibila care exprima insusirea unui obiect si se acorda in gen, numar si caz cu substantivul determinat

Observatii: Adjectivul poate exprima: -proprietati ale obiectelor sau fiintelor (greu, mic, usor, luminos)
-materia din care este facut un obiect (metalia, lemnos)
-elementele constitutive ale unei colectivitati (taranesc, studentesc) 22476mjm66jko8h
-referirea la posesor sau la origine (casa olteneasca)
1.Clasificarea adjectivelor
a)dupa forma: -variabile-cu 2 terminatii- la sg. au o forma pentru masculin si alta pentru feminin (bun/buna) jk476m2266jkko
-cu o terminatie-la sg. au aceeasi forma pentru masculin si feminin (casa/baiat mare)
-invariabile-provenite din adverbe (gata, asa, astfel)
-provenite din imprumuturi vechi (ditai, sadea)
-provenite din imprumuturi desemnand culori (crem, bleu, maro)
b)dupa origine: -propriu-zise(verde, bun, inalt)
-pronominale -posesive (caietul meu/tau/sau)
-demonstrative (fata aceasta/aceea)
-interogative ( care fata?)
-nehotarate(unii baieti/ unele fete)
-relative( ce fata )
-negative(nici un om)
-de intarire (fata insesi)
Observatii: Adjectivele variabile, cu o terminatie, se termina, de obicei in vocala E

c)din punct de vedere semantic: -calificative-primare (simple)- bun,frumos, albastru

-derivate cu ajutorul sufixelor (timpuriu, tineresc)

-determinative (provenite din alte parti de vorbire)

- pronominale -posesive (cartea mea/ta/sa)
-demonstrative (cartea aceasta/aceea)

-interogative ( care mama?)

-nehotarate(unii baieti/ unele fete)

-relative( ce carte )
-negative(nici o fapta)
-de intarire (el insusi)
-numerale (trei elevi)

-participale (pagina scrisa)

-gerunziale (masca razanda)

-adverbiale (barbat bine)

d)dupa numarul formelor flexionare realizate in declinare:

-cu 4 forme flexionare (in functie de gen, numar si caz) -propriu-zise (bun, simplu)

-participiale (iubit)

-gerunziale (suferind)

-cu 3 forme flexionare -cele terminate in consoanele C si G (lung, adanc)

-derivate cu sufixele -TOR, -ESC, -IU (satesc,cenusiu)

-cu 2 forme flexionare -terminate in E (dulce)

-terminate in consoana palatala (vechi, dibaci)

-terminate in diftong (balai, rotofei)

-invariabile (maro, eficace, motrice)

Observatii: 1.De regula se asaza dupa substantive (sunt postpuse)
2.Din punct de vedere sintactic, adjectivul poate avea urmatoarele functii:
-atribut(adjectival)- baiat bun, floare frumoasa
-nume predicativ (cand determina un verb copulativ) Ana este cuminte
-diferite feluri de complemente (determina un verb predicativ) Din verde s-a facut galben
3.Din punct de vedere stilistic, adjectivele sunt epitete

4.Sufixe adjectivale frecvente: -esc, -tor,-ean,-iu,-aret,-nic,-os

5.In categoria adjective calificative intra si locutiunile adjectivale(cu scaun la cap,de geniu)

6.Adjectivul poate sta si inaintea substantivului, de topica depinzand si articularea sa

2. Flexiunea adjectivului

In functie de flexiune, adjectivele sut variabile si invariabile;cele variabile se modifica dupa gen,numar si caz, prin desinente, insotite

sau nu de alternante fonetice

Desinente de gen(la singular):

Masculin/Neutru	Feminin
-u -u - -	-a -e -a -e	simplu-a/albastru-a auriu-e/cenusie-e bun-a/frumos-frumoasa amarui-e/vechi-e

Observatii: 1.Adjectivele terminate in E (mare, dulce) nu prezinta diferente de gen la singular (om mare-casa mare)
2.Adjectivele terminate la masculin in -U vocalic sau semivocalic(greu, rosu, rau) au femininul in -EA (grea, rea) si in -IE (rosie)
3.Alternantele vocalice frecvente la opozitia de gen -E/EA (intreg/intreaga)
-O/OA (prost/proasta)
-IE /IA (biet/biata)
-E/A (desert/desarta)

Desinente de numar:

Observatii: 1.Unele adjective au forma unica pentru ambele numere:
-fie numai la feminin- cele terminate in -TOR (fata/fete silitoare)
-fie numai la masculin (pantof/pantofi vechi)
-fie la ambele genuri (copil/copii balai fata/fete balaie)

1.      Alternante vocalice: ea/e(oltean/olteni) oa/o (moale/moi) ea/e (geman/gemeni) a/i (tanar/tineri), a/e

(teapan/tepeni)
3. Alternante consonantice: s/s (sfios/sfiosi) t/t (lat/lati) d/z (crud/cruzi) c/c(sarac/saraci) st/st (trist/tristi) g/g (lung/lungi)

Modificari dupa cazuri:

Observatii:Adjectivul sta dupa substantiv, sau poate sa preceada substantivul
1.Cand adjectivul sta dupa substantiv el nu se articuleaza
2.Cand adjectivul sta inaintea substantivului, el capata o semnificatie speciala care ii mareste expresivitatea
3.Unele adjective au o topica fixa in raport cu substantivul. De exemplu adjectivele pronominale stau numai in fata substantivului (oricare om) precum adj. “biet”.Pe de alta parte adjectivele provenite din participii stau numaidupa substantiv (pomul laudat)
4.Unele adjective isi schimba sensul in functie de topica (are o parte buna-opusa lui rea/O buna parte nu au-o parte dintr-un intreg)
5.Adjectivele invariabile au o singura forma pentru toate genurile,numerele si cazurile. Din aceasta categorie fac parte adjectivele nume de culori (bej, crem),adjectivele terminate in -CE (eficace) adjectivele cuvinte vechi in limba (sadea, gata,ditamai)